Icoana Maicii Domnului „Mângâietoarea”, de la Mânăstirea Sihla se va afla spre închinare în Slobozia, cu prilejul praznicului „Izvorul Tămăduirii”, hramul străvechiului așezământ monahal „Sfinții Voievozi” din municipiu (https://manastireaslobozia.ro/). O procesiune va fi ocazionată de primirea cu mare cinste a Sfintei Icoane, în data de 15 aprilie 2026, după cum ne-a informat reprezentantul mass-media al Episcopiei, Pr. Arhid. Nicușor-Silviu Dascălu.

Mânăstirea Sihla (https://manastireasihla.ro/) este cunoscută mai ales pentru peștera în care se află Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, loc în care se retrăgea, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, Sfânta Cuvioasă Teodora.
Născută într-o familie înstărită din Vânători-Neamț, Sfânta Teodora a ales calea monahală împreună cu soțul ei, după ce au trăit o perioadă în căsnicie fără a avea copii. După moartea soțului ei, Sfânta Teodora s-a retras în munții Sihlei, unde a trăit în apropierea Mânăstirii. În peștera unde se retrăgea pentru rugăciune, se află acum Icoana Maicii Domnului, cunoscută ca fiind făcătoare de minuni.
Între Sfinții Sihlei, se mai numără, de asemenea: Sf. Cuv. Părinte Paisie Olaru (1897-1990), Episcopul Ioan cel Minunat (sec. XIX-XX), Cuviosul Pavel Sihastrul (sec. XVII), Cuviosul Elefterie Sihastrul (sec. XVII-XVIII), Cuviosul Iosif Pustnicul (†1828), Schimonahii Gherontie și Gherman (sec. XVIII-XIX), Ieroschimonahul Iona, egumenul schitului Sihla (prima jumătate a secolului al XIX-lea), Protosinghelul Cosma Bere (sec. XX), Protosinghelul Vasian Scripcă (1887-1956), Ierodiaconul Cristofor, sihastrul schitului Sihla (1930), numit Iubitorul de Dumnezeu, Monahul Gherontie Bistriceanu (sec. XIX-XX), Pustnicul Daniil (sec. XIX), Schimonahia Isidora, pustnica († 1937), Monahia Zenovia (Sec. XX), Schimonahia Valentina Neacșu, pustnică în munții Neamțului (1886-1964), Schimonahia Magdalena (sec. XX).

Decizia ca Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului să fie adusă de la Mânăstirea Sihla în Slobozia, a fost adoptată miercuri, 11 martie 2026, în Sala de Consiliu „Matei Basarab” a Centrului Eparhial din Slobozia, unde s-a desfășurat ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Întrunirea a fost prezidată de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Rafail Mîț, Vicar Eparhial, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.

Icoana Maicii Domnului „Paramythía” sau „Mângâietoarea” este o Icoană din secolul XIV ce aparţine Mânăstirii Vatopedu, făcătoare de minuni. Se cinsteşte în mod aparte la data de 21 ianuarie când, printr-o minune, în anul 1320, Maica Domnului a salvat obştea şi mânăstirea de la distrugere. Iniţial era o frescă pe zidul exterior al bisericii mari, dar după acest eveniment Icoana a fost mutată în stânga bisericii principale a mânăstirii, într-un paraclis închinat ei.
În Mânăstirea Vatopedu, aşa cum era obiceiul în tot Sfântul Munte, poarta mânăstirii se încuia seara şi cheile se aşezau la Icoana Maicii Domnului, în semn de recunoaştere a purtării de grijă şi a egumeniei Sale. La 21 ianuarie 1320, când Stareţul Ghenadie a mers să ia cheile mănăstirii de la Icoană, Maica Domnului i-a vorbit, zicând: „Astăzi nu deschideţi porţile mânăstirii, pentru că vor năvăli piraţii!”. În timp ce Maica Domnului vorbea din Icoană, Pruncul pe Care Îl ţinea în braţe, Și-a întins mâna către gura Maicii şi a spus: „Nu, Maica Mea, nu-i înştiinţa pe călugări, căci li se cuvine această ispită, pentru că au căzut în nepurtare de grijă!”. Maica Domnului, cu îndrăzneală de mamă către fiu, a coborât mânuţa Pruncului de la gura Ei şi a repetat a doua şi a treia oară egumenului avertizarea privitoare la pericolul piraţilor.
În urma acestei înştiinţări, monahii s-au dus la zidurile mânăstirii şi au putut vedea piraţii care încercuiseră mânăstirea aşteptând momentul deschiderii porţii pentru a năvăli înăuntru şi a o prăda. De atunci, în Icoană au rămas întipărite aceste ultime mişcări ale Pruncului şi ale Maicii sale. Legat de schimbarea din înfățișarea Icoanei, Părintele Efrem, stareţul Mânăstirii Vatopedu declara: „Vin la noi tot felul de oameni de ştiinţă, arheologi şi specialişti în pictura bizantină, şi ne spun că expresia aceasta a Icoanei este cu neputinţă a fi zugrăvită întocmai de mână omenească, deoarece există o contradicţie: Hristos cu asprime pe de o parte şi dulceaţa expresiei Născătoarei de Dumnezeu, pe de altă parte”.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Sihla se va afla mai multe zile spre închinare în Slobozia, în perioada praznicului „Izvorul Tămăduirii”, hramul străvechiului așezământ monahal „Sfinții Voievozi”, pentru ca toți credincioșii din Eparhie și pelerinii din alte zone ale țării să aibă prilejul să se închine înaintea acesteia.
Lăcașuri Ortodoxe





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
