Zi de cinstire aparte: 25 septembrie

Icoana făcătoare de minuni Boian a fost pictată în anul 1991, pentru iconostasul din Biserica "Nașterea Maicii Domnului" din Boian, care a fost renovată după 30 de ani de pustiire (din 1961 a servit ca depozit de îngrășăminte). Prima minune - izvorârea de lacrimi - a avut loc în timpul Dumnezeieștii Slujbe din 18 decembrie 1993.

În timpul Privegherii de toată noaptea în cinstea Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni din Mira Lichiei, credincioșii din satul Boian, districtul Novoseliția, au fost martorii unei minuni: Icoana Maicii Domnului părea să prindă viață, ochii Maicii Domnului străluceau și scânteiau în lumina lumânărilor care ardeau în fața Icoanei și s-au umplut de lacrimi, exact ca acelea ale unei persoane obișnuite. Apoi, lacrimile s-au scurs pe planul scândurii, provocând uimire și dragoste în rândul pelerinilor.

Vestea minunii s-a răspândit rapid în tot satul Boian, dar și dincolo de el. Din acel moment, enoriașii nu au mai stat pur și simplu în fața Icoanei Împărătesei Doamne, ci se rugau doar în genunchi, cerând ajutorul lui Dumnezeu prin intermediul acestui sfânt odor.

În timp, oamenii au început să se adune în jurul Icoanei, dorind să-I slujească Domnului și să primească vindecare duhovnicească și trupească. Astfel, s-a stabilit tradiția de a merge la Icoana Boian. A apărut acolo o obște, care a început să trăiască după rânduială monahală, ceea ce a contribuit la întemeierea unui schit de maici, pe lângă biserica satului închinată Nașterii Maicii Domnului, sub îngrijirea duhovnicească a Mânăstirii "Înălțarea Domnului" din Baiacenschi.
Multe minuni săvârșite prin această Icoană, inclusiv vindecări de boli grele, au fost studiate în detaliu și prezentate Comisiei Sinodale. Pe 4 octombrie 1994, la o sesiune a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene istorice și canonice, prezidată de Mitropolitul Vladimir al Kievului și al întregii Ucraine, Icoana a fost recunoscută ca fiind Făcătoare de Minuni și a primit numele Boian, după locul unde se săvârșiseră minunile.

Pe 28 decembrie 1999, la Biserica "Nașterea Maicii Domnului", prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a fost întemeiată Mânăstirea de maici Boian.
În incinta mânăstirii se află: Biserica "Nașterea Preasfintei Maici a Domnului", construită în 1898; o clădire cu trei etaje, cu chilii, un Paraclis cu Icoana Boian a Maicii Domnului, construit în anul 1998, în care se află o copie în ulei a Icoanei făcătoare de minuni; o clădire monahală cu un etaj, construită la începutul secolului XX, și un turn cu clopotniță. Mânăstirea deține acum cinci hectare de teren, se construiește o mică fermă și o incintă pentru vite.
În prezent, în mânăstire locuiesc 98 de surori. Surorile sunt angajate în activități caritabile - au grijă de orfanii preluați de Mânăstirea Sviato-Vojnesenscoie Bance, făcând croitorie.
Din 1995, cu o zi înainte de sărbătoarea Icoanei, 11/24 septembrie, are loc anual o procesiune, de la Cernăuți până în satul Boian (aproximativ 17 km), condusă în mod tradițional de Episcop. Până în anul 2003, Icoana fusese vizitată de peste 2 milioane de oameni, pelerini inclusiv din Ierusalim, Grecia, România, Rusia, Polonia și Turcia. Icoana este adesea purtată prin diferite biserici din Ucraina, pentru închinare.
Un Acatist al Icoanei Boian a fost compus în 1995, în limba română, de către Pr. Protopop Adrian Acostachia și, în 1997, în limba slavă bisericească, de către Arhiepiscopul Onufrie (Berejovschi).
Dumnezeieștile slujbe din mânăstire sunt oficiate zilnic de către călugării Mânăstirii "Sfânta Înălțare a Domnului", în limba română și slavă. Hramurile sunt: Nașterea Preasfintei Maici a Domnului, pe 8 septembrie, și Icoana Boian a Maicii Domnului, pe 12/25 septembrie.
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna februarie 2026.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
