Publicat pe 19.04.2022

Sfântul Vasile, Episcop de Riazan şi Murom

 

 

 

Sfântul Vasile, Episcop de Riazan şi Murom, este sărbătorit de Biserică la 10 iunie şi 3 iulie (ziua mutării sale la Domnul în 1295). La 10 iunie 1609, au fost aflate sfintele moaşte ale Episcopului Vasile de Riazan şi mutate în Catedrala Adormirii Maicii Domnului.

 

Sfântul Vasile I, Făcătorul de Minuni din Riazan, este menţionat în Cronicile lui Lavrentie. În lista veche a ierarhilor de Riazan, acesta este menţionat ca fiind al patrulea.

 

O tradiţie mai veche face legătura între Sfântul Vasile şi mutarea la Riazan a Icoanei făcătoare de minuni Murom a Maicii lui Dumnezeu (12 aprilie). Sfântul Vasile a fost întâiul Episcop de Murom. Dar, din invidia celui rău, cetăţenii s-au ridicat împotriva acestuia, acuzându-l pe nedrept de lucruri nedemne de un arhipăstor. După care, Sfântul, în urma unei rugăciuni îndelungi, a plecat la Râul Oca, şi întinzându-şi pe apă mantia sa de Episcop, a fost purtat pe ea, ţinând în mâinile sale Icoana Murom a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Un vânt puternic l-a dus, astfel, împotriva curentului de apă, iar după câteva ore ajungea la Riazan, unde a fost primit, cu cinste, de prinţ şi de localnici.

 

Din vremea vieţii sale, Sfântul Vasile a fost privit un om al curăţiei şî evlaviei. Cu mult înainte de aflarea sfintelor sale moaşte la începutul secolului al XVII-lea, poporul din Riazan îi cinstea amintirea, numindu-l “mijlocitor neîntrerupt, ajutor în necazuri şi încercări”. Către acesta, cel mai adesea, se îndreptau, în rugăciunea lor, înainte de călătorii, căutând ajutorul său împotriva problemelor de pe uscat şi de pe apă.

 

Aproximativ în anul 1540, călugărul Erasm Ermolaev scria “Cronica lui Vasile, Episcop de Riazan şi Murom”.

 

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.