Sfântul Roman din Kirjask

Sfântul Roman din Kirjask a fost ascet şi ucenic al Sfântului Serghie, egumenul din Radonej (25 septembrie şi 5 iulie).

Sfinţii Serghie şi Roman au construit o biserică în pădurile din regiunea Vladimir, la Râul Kirjah, în cinstea Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi au întemeiat o nouă mânăstire (în 1371).

Trei ani mai târziu, cu binecuvântarea Sfântului Alexie, Mitropolitul Moscovei (12 februarie), Sfântul Serghie revenea în Mânăstirea Preasfintei Treimi, iar Sfântul Roman rămânea să conducă noua mânăstire din sălbaticie.

Hirotonit în taina preoţiei, de către Sfântul Alexie, noul stareţ al Mânăstirii Buna Vestire a împlinit rânduiala părintelui şi învăţătorului său duhovnicesc, Sfântul Serghie, cu mare râvnă. Ascet plin de zel, bun şi râvnit îndrumător, Sfântul Roman a fost un exemplu pentru toţi fraţii.

Sfântul s-a mutat la cele veşnice pe 29 iulie 1392 şi a fost înmormântat în lăcaşul Buna Vestire. În manuscrise, Sfântul Roman apare numărat între Sfinţi, ca fiind făcător de minuni.

*********
/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.