Sfântul Prinţ Drept-credincios Roman de Riazan

Sfântul Prinţ Roman Olegovici de Riazan s-a numărat între Prinţii care, în timpul jugului tătar (mongol), au câştigat victorii ca apărători ai credinţei creştine şi ai ţinutului strămoşesc. Bunicii săi au pierit, de asemenea, pentru patrie.

Strălucind în iubirea credinţei sfinte (vieţuind în lacrimi şi rugăciuni) şi a patriei sale, Prinţul, cu toată puterea lui, s-a preocupat de supuşii săi lipsiţi şi asupriţi. I-a apărat în faţa constrângerilor şi jefuirilor colectorilor de taxe “baskaki”, ai han-ului. Aceştia l-au urât pe Sfânt şi l-au dat pe mâna tătarului han Mengu-Timur.

Roman Olegovici a fost chemat la Hoardă, unde han-ul Mengu-Timur i-a cerut să aleagă unul din două lucruri: fie moartea martirică, fie credinţa tătară. Nobilul Prinţ a spus că un creştin nu poate trece de la adevărata credinţă, la una falsă. Pentru fermitatea sa în mărturisirea credinţei, el a fost supus unor chinuri teribile: i-au tăiat limba, i-au scos ochii, i-au tăiat urechile şi buzele, i-au tăiat mâinile şi picioarele, i-au smuls pielea capului şi, după decapitarea sa, l-au înfipt într-o suliţă. Acestea se întâmplau în anul 1270.

Venerarea Sfântului Mucenic Prinţ a început imediat după mutarea sa la Domnul. Cronicile vorbesc despre Sfânt: “Prin suferinţa ta, ai câştigat Împărăţia Cerurilor şi cununa, din Mâinile Domnului, împreună cu ruda ta Mihail Vsevolodovici, suferind în Hristos pentru credinţa creştină ortodoxă”.

În 1854, aveau loc procesiuni bisericeşti şi Slujbe ale Paraclisului, în Riazan, la ziua Sărbătorii Sfântului Roman. O biserică a fost târnosită în cinstea Prinţului Roman de Riazan, în 1861.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /