Sfântul Cuvios Irinarh, stareţ de Solovki

Sfântul Irinarh din Solovki a primit tunsura monahală în Mânăstirea Solovki, iar în trăirea sa a urmat cu zel Sfinţilor Călugări Zosima (17 aprilie) şi Savatie (27 septembrie). În 1614, după mutarea la Domnul a egumenului Antonie, Irinarh a venit în locul său. În acele vremuri, Mânăstirea Solovki însemna extrem de mult în apărarea Rusiei Nordice de suedezi şi danezi. Noul stareţ a făcut mult pentru fortificarea mânăstirii. Sub îndrumarea călugărului Irinarh, s-au construit un zid de piatră, cu turele, şi şanţuri adânc săpate.

Îngrijorat de pericolele din afară, pentru mânăstire, călugărul a acordat multă atenţie, de asemenea, întăririi ei din interior, duhovniceşti. Foarte umil şi blând, cufundat constant în gândirea la Dumnezeu, i-a întărit pe călugări, cu un adevărat duh monahal. Sub îndrumarea duhovnicească a Sfântului Irinarh, în Mânăstirea Solovki au fost întăriţi mulţi asceţi renumiţi. Cu binecuvântarea egumenului şi a ajutorului său, Sfântul Eleazar (13 ianuarie), prieten şi ascet, s-a întemeiat un schit mânăstiresc pe Insula Anzersk.

Într-un document imperial adresat Mânăstirii Solovki, din anul 1621, se arată cum călugării au fost “lăsaţi să vieţuiască după rânduielile Sfinţilor Părinţi… şi în deplină ascultare de egumenul lor (Irinarh) şi de bătrâni”.

Ultimii doi ani din viaţa călugărului au fost petrecuţi în rugăciune în tăcere, mutându-se la Domnul pe 17 iulie, în anul 1628.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/