Publicat pe 21.06.2022

Icoana Iuga a Maicii lui Dumnezeu

 

 

 

Icoana făcătoare de minuni Iuga a Maicii lui Dumnezeu apărea la începutul secolului al XVII-lea, înaintea Sfântului Doroteu, schimonah al Mânăstirii Peşterilor din Pskov. În timpul unei invazii a suedezilor, Maica Domnului îi poruncea să-I ducă Icoana într-un loc, pe care l-a specificat anume, în Eparhia de Iaroslav şi să înceapă acolo o mânăstire.

 

Egumenul mânăstirii nu a fost de acord să renunţe la Icoana Maicii lui Dumnezeu, dar Aceasta i-a apărut într-o viziune, poruncindu-i să-I împlinească voia şi să-l lase pe bătrânul Doroteu să ia Icoana. Bătrânul Doroteu a mers în locul specificat în viziune, s-a oprit să se odihnească şi a aşezat Icoana Sfântă pe un copac.

 

Când a vrut să continue călătoria, atunci o putere nevăzută l-a împiedicat să mai ia Icoana Sfântă din copac. Sfântul Doroteu şi-a dat seama că Împărăteasa Cerului dorea să rămână în acel loc. A construit, apoi, o mică colibă şi a rămas lângă Icoana Sfântă. Vestea despre sosirea bătrânului s-a răspândit rapid prin satele din jur. Pelerinii au venit să se închine la Icoana Sfântă, la care au avut loc multe vindecări. S-au strâns bani, de către localnicii evlavioşi, şi au început construcţia unei mânăstiri.

 

Sfântul Doroteu s-a mutat la Domnul în anul 1622. Preoţii au înaintat mai multe relatări despre minuni, Patriarhului Filaret. Astfel, s-a primit binecuvântarea pentru întemeirea unei mânăstiri la Râul Iuga, având o Biserică închinată Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Mânăstirea a devenit cunoscută sub numele de Iuga. În 1654, prin mijlocirea Maicii lui Dumnezeu, o molimă ucigătoare a fost îndepărtată din acele locuri.

 

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Printre Duhovnicii noștri
    Traduceri noi in Limba Română
      File de Letopiseț
        Dintre Meșteșuguri
          Sfaturi de folos
            Vă anunţăm noutăţile

            Parteneri

             

            Lăcașuri Ortodoxe
            Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
            Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.