AfișareSlujbe în directCalculatorStarea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Informația care stă la baza celorlalte știri...
Se încarcă...

Arheologii bulgari au descoperit mormantul unei preotese de cult tracic. Noutati despre geti

Scris de Redacția Știri | Lăcașuri Ortodoxe
Publicat pe 22.11.2013 la 04:22

Arheologii bulgari care lucrează la mormântul Sveshtari, au făcut noi descoperiri importante, care sugerează înmormântarea unui lider de sex feminin de cult tracic. Echipa, condusa de prof. Diana Gergova, a descoperit obiecte despre care aceasta considera ca ar arunca o noua lumina asupra practicilor religioase antice ale tracilor.

 

Situat în nord-estul Bulgariei, regiunea Razgrad, sit-ul arheologic Sveshtari, care mai este cunoscut si sub numele de Sboryanovo, găzduiește un mare număr de relicve ale geților, un trib tracic a cărui asezare importanta, Helis, se crede ca a fost situata în apropiere.

 

Mormântul descoperit recent (foto) este din perioada secolelor IV-III inainte de Hristos.

 

“Mormântul este acoperit cu grinzi masive din lemn. Acesta are un altar vopsit în negru și roșu”, a spus Prof. Gergova, conform publicatiei Novinite.

 

Multitudinea de obiecte, despre care se crede că au o semnificație magică – cum ar fi figurinele de lut umane, cupele cu deschideri la partea inferioara – i-a facut pe arheologi să creadă că mormântul ar putea apartine unei preotase.

 

“Am descoperit, de asemenea, un ritual foarte interesant: am găsit mai multe amfore, care au fost zdrobite, iar fragmentele lor au fost folosite chiar la construirea mormântului”, a adăugat liderul echipei.Un număr de obiecte din aur, argint și bronz au fost, de asemenea, recuperate de pe sit.

 

Pe langa acest mormânt, echipa prof. Gergova a mai descoperit o serie de alte morminte, în care au fost ars cadavrele celor decedați. Intr-unul dintre acestea, arheologii au gasit din nou mai multe obiecte de aur, precum și scheletul a doi cai – nobilii traci au fost adesea îngropați împreună cu bunurile lor importante.

 

“Am descoperit, totodata, un obiect ciudat din lut, care a fost zdrobit, ca parte a ritualurilor funerare, dar care poate fi apreciat ca fascinant, dupa fragmentele sale.

 

“Acestea sunt constatari unice, care arată cât de multe lucruri importante nu știm încă despre geți”, a spus Gergova.

 

 

CARTEA SFINȚILOR