Publicat pe 08.08.2011

Sfanta Maria Magdalena sarbatorita in Magdala si la Manastirea Ghetsimani – Ierusalim 2011

 

 

 

Conform unor date sosite din zona Ierusalimului, în data de 4 august 2011, la Mânăstirea Ghetsimani a avut loc o praznuire deosebită a Sfintei Mironosiţe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena (c.Iul.).

 

Privegherea de toată noaptea şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de către IPS Arhiepiscop Mark al Berlinului, Germaniei şi Marii Britanii.

 

Acesta a slujit alături de Ieromonahul Alexei (Eliseev), paroh al Bisericii Sfinţilor Părinţi din Hebron, şi de alţi preoţi din Rusia şi Ucraina, aflaţi în pelerinaj.

 

După săvârşirea slujbelor, conform tradiţiei, maicile din Mânăstirea Ghetsimani le-au oferit pelerinilor ouă roşii pascale, în memoria minunii care a avut loc atunci când Sfânta Maria marturisea despre Învierea lui Hristos, înaintea Împaratului roman Tiberius.

 

 

 

Conform textului Evangheliei, Sfânta Maria Magdalena a fost un ucenic devotat al lui Iisus Hristos, Care a scăpat-o de 7 demoni. Ea a fost prezentă la Răstignire şi a fost primul martor al minunii Învierii Mântuitorului.

 

 

 

 

 

În aceeaşi zi, slujba sfintei Liturghii a fost oficiată şi la locul naşterii sale, în oraşul Magdala. Aici a fost organizată o procesiune deosebită la un izvor miraculos vindecator, condusă de IPS Mitropolit Kyriakos, al Nazaretului şi Întregii Galilei.

 

 

El a slujit alături de şeful misiunii ecleziastice din Rusia, Arhimandritul Isidor, şi de alţi clerici ai Misiunii Patriarhiei Ierusalimului, mai informeaza Agentia de Stiri Lacasuri Ortodoxe.

 

– contributor: Ec. Carmen-Ana

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.