Aflarea sfintelor moaște ale Sfântului Arhidiacon Ștefan

Zi de cinstire aparte: 15 septembrie

   În timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare (21 mai), Sfântul Arhidiacon Ștefan i s-a arătat de trei ori unui preot bătrân și evlavios pe nume Luchian și i-a dezvăluit locul unde fuseseră ascunse sfintele sale moaște. Luchian l-a informat pe Patriarhul Ioan al Ierusalimului, care a mers la locul desemnat și a aflat sfintele moaște ale Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan.

   Când au fost descoperite sfintele moaște ale Sfântului, s-a produs un mare cutremur, iar cei prezenți au simțit o mireasmă frumoasă care a cuprins întreaga zonă. S-au auzit, de asemenea, glasuri îngerești din Cer, zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2:14). Adică: Slavă lui Dumnezeu întru cei de sus ai Cerului și aici, pe acest pământ tulburat de păcat, să domnească pacea dumnezeiască; căci Dumnezeu Și-a arătat bunăvoirea față de omenire, prin Întruparea Fiului Său. Astfel, îngerii au întărit faptul că Întâiul Mucenic Ștefan a îndurat martiriul pentru dragostea și slava lui Dumnezeu.

   În anul 415, sfintele moaște ale Sfinților Ștefan, Gamaliel și Nicodim au fost aflate în mod minunat și mutate cu cinste în Ierusalim, de către Arhiepiscopul Ioan, împreună cu Episcopii Evtonie al Sevastei și Elefterie al Ierihonului. Din acel moment, sfintele moaște au început să săvârșească minuni și vindecări.

   Ulterior, în timpul domniei Sfântului Împărat Teodosie cel Tânăr (408-450), sfintele moaște ale Sfântului Întâi Mucenic Ștefan au fost mutate de la Ierusalim la Constantinopol și așezate în Biserica închinată Sfântului Diacon Laurențiu (10 august), pe 2 august, până când s-a reușit zidirea unei biserici în cinstea Sfântului Ștefan.

Mâna dreaptă a Sfântului Ștefan este păstrată în Încăperea Serapion din Lavra Preasfânta Treime-Sfântul Serghie, în Rusia.

Găsim, mai multe, în alte înscrisuri vechi:
   După ce Întâiul Mucenic Ștefan a fost ucis cu pietre (vezi 27 decembrie), Gamaliel, învățătorul său, i-a încurajat pe unii dintre creștini să meargă noaptea să ia trupul Sfântului și să-l îngroape în aria sa, care se afla la o distanță de aproximativ 30 Km. de Ierusalim, numită după sine, „Cafargamala”, adică „Câmpul Gamala”, unde Gamaliel însuși a fost înmormântat mai târziu.

   În anul 304, un preot evlavios pe nume Lucian dormea ​​în patul său, în baptisteriul unei biserici aflate pe Câmpul lui Gamaliel, unde stătea de obicei pentru a păzi Sfintele Vase ale bisericii. Fiind pe jumătate treaz, a văzut un bătrân înalt și frumos, cu o înfățișare cuvioasă, cu o barbă lungă și albă, îmbrăcat în haină albă, tivită cu plăcuțe mici de aur, marcate cu cruci, și ținând în mână o baghetă de aur. Această persoană s-a apropiat de Lucian și, chemându-l de trei ori pe nume, i-a poruncit să meargă la Ierusalim și să-i spună Patriarhului Ioan să vină și să deschidă mormintele în care se află rămășițele sale și ale altor slujitori ai lui Hristos, pentru ca prin intermediul lor, Dumnezeu să deschidă multora porțile milostivirii Sale.

   Lucian l-a întrebat cum îl cheamă. 

   „Sunt”, a spus el, „Gamaliel, cel care l-a învățat pe Apostolul Pavel în lege; iar în partea de răsărit a mormântului zace Ștefan, care a fost ucis cu pietre, de evrei, în afara porții de nord. Trupul său a fost lăsat acolo la vedere, o zi și o noapte; dar nu a fost atins de păsări sau de fiare. I-am îndemnat pe credincioși să-l ducă noaptea, lucru pe care l-am făcut, l-am dus în ascuns la casa mea de la țară, unde i-am săvârșit rânduiala de înmormântare, timp de patruzeci de zile, apoi am pus trupul său în mormântul meu, la răsărit. 
 

   Nicodim, care a venit la Iisus noaptea, zace acolo într-o altă raclă. A fost excomunicat de evrei, pentru că L-a urmat pe Hristos, și alungat din Ierusalim. După care, l-am primit în casa mea de la țară și acolo l-am îngrijit până la sfârșitul vieții sale; după moartea sa, l-am îngropat cu cinste lângă Ștefan. 
 

   De asemenea, l-am îngropat acolo și pe fiul meu, Aviv, care a murit înaintea mea, la vârsta de douăzeci de ani. Trupul său se află în a treia raclă, care se află mai sus, unde am fost și eu însumi înmormântat după moartea mea.
 

Soția mea, Etna, și fiul meu cel mare, Simelias, care nu au vrut să îmbrățișeze credința lui Hristos, au fost îngropați într-un alt loc, numit Capharsemalia".

   Lucian, temându-se să treacă drept impostor ori să pară prea credul, s-a rugat ca, dacă arătarea fusese de la Dumnezeu, să mai aibă parte de ea a doua și a treia oară; și a continuat să postească, luând doar pâine și apă. În vinerea următoare, Gamaliel i s-a arătat din nou, la fel ca mai înainte, și i-a poruncit să se supună. Ca simbol al sfintelor moaște, a adus și i-a arătat lui Lucian patru coșuri, trei de aur și unul de argint. Coșurile de aur erau pline cu trandafiri; două cu trandafiri albi și unul cu trandafiri roșii; Coșul de argint era plin cu șofran, cu un miros încântător. Lucian a întrebat ce erau acestea. Gamaliel a spus: 

   „Sunt moaștele noastre. Trandafirii roșii îl reprezintă pe Ștefan, care zace la intrarea mormântului; al doilea coș Nicodim, care este lângă ușă; coșul de argint îl reprezintă pe fiul meu, Aviv, care a plecat, din această viață, fără pată; coșul lui este alăturat coșului meu”. 

   După ce a spus acestea, a dispărut. 
 

   Lucian s-a trezit, apoi, a mulțumit lui Dumnezeu și și-a continuat postul. În a treia săptămână, în aceeași zi și la aceeași oră, Gamaliel i s-a arătat din nou și, cu amenințări, l-a mustrat pentru neascultare, adăugând că seceta care afecta atunci lumea va fi înlăturată numai prin ascultarea sa și prin aflarea sfintelor lor moaște. 

   Lucian, fiind de acum îngrozit, a promis că nu va mai amâna. După această ultimă arătare, Lucian a mers la Ierusalim și a spus totul Patriarhului Ioan, care a plâns de bucurie și l-a îndemnat să meargă să caute sfintele moaște, despre care Patriarhul a presupus că s-ar afla sub grămada de pietre mici, care se afla într-un câmp lângă biserica sa. Lucian i-a mărturisit că gândise la fel și, întorcându-se pe câmpul său, i-a chemat pe locuitori să se întâlnească a doua zi dimineață, pentru a căuta sub grămada de pietre.

   Pe când Lucian se ducea, a doua zi dimineață, să vadă locul dezgropat, a fost întâmpinat de Mighetie, un călugăr cu o viață curată și sfântă, care i-a spus că Gamaliel i se arătase și că îi poruncise să-i spună lui Lucian că se munciseră în zadar în acel loc. „Am fost îngropați acolo”, a spus el, „la înmormântarea noastră, conform obiceiului străvechi; iar acea grămadă de pietre era un semn al doliului prietenilor noștri. Căutați în altă parte, într-un loc numit Debatalia". 

   De fapt - a mai spus Mighetie, continuând să-și povestească viziunea:

„M-am trezit brusc în acel câmp, unde am văzut un mormânt ruinat și neîngrijit, și în el trei paturi împodobite cu aur; într-unul dintre ele, mai înălțat decât celelalte, zăceau doi bărbați, un bătrân și un tânăr, și câte unul în fiecare dintre celelalte paturi”. 

   Lucian, auzind istorisirea lui Mighetie, L-a lăudat pe Dumnezeu, pentru că avea de acum un alt martor al revelației sale și, după ce a îndepărtat fără sens grămada de pietre, a mers în celălalt loc. Săpând pământul acolo, s-au găsit trei racle sau cutii, după cum se menționase mai sus, pe care erau gravate aceste cuvinte, cu caractere foarte mari: Cheliel, Nasuam, Gamaliel, Abibas. Primele două sunt numele siriace ale lui Ștefan, sau „Încununat”, și Nicodim, sau „Biruința Poporului”. 

   Lucian a trimis imediat vestea, Patriarhului Ioan. El se afla atunci la Sinodul din Diospolis și, luându-i cu el pe Evtonie, Episcopul Sevastei, și pe Elefterie, Episcopul Ierihonului, a ajuns la locul respectiv.

   La deschiderea raclei Sfântului Ștefan, s-a iscat un cutremur și a ieșit din raclă o asemenea mireasmă, încât nimeni nu-și amintea să fi simțit vreodată ceva asemănător. Iar din Ceruri s-au auzit voci îngerești, care se auzeau de la mare distanță, zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”.

   O mare mulțime de oameni era strânsă în acel loc, printre care se aflau mulți oameni suferind de diferite boli; dintre care șaptezeci și trei și-au revenit pe loc. Unii au fost scăpați de duhuri rele, alții vindecați de inflamații de felurite feluri, alții de febre, bube și scurgeri de sânge, de dureri de cap și de suferințe la digestie. Au sărutat sfintele moaște și apoi le-au închis.

   Patriarhul a cerut sfintele moaște ale Sfântului Ștefan, pentru Biserica Ierusalimului, al cărei Diacon fusese; celelalte au fost lăsate la Cafargamala.

   Trupul Întâiului MUcenic era transformat în praf, cu excepția oaselor, care erau întregi și așezate pe locul lor natural. Patriarhul a consimțit să lase o mică parte din ele la Cafargamala; restul au fost duse, în raclă, cu cântări de Psalmi și imnuri, la Biserica Sionului, în Ierusalim. În timpul acestei mutări a căzut multă ploaie, care a înviorat țara după lunga secetă.

   Mutarea s-a săvârșit pe 26 decembrie, zi în care Biserica cinstește, de atunci încoace, pomenirea Sfântului Ștefan.

   Mai târziu, Biserica a mutat această sărbătoare a Sfântului Ștefan, pe 27 decembrie, iar Mutarea sfintelor moaște ale Sfântului Ștefan la Constantinopol este sărbătorită pe 2 august.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna octombrie 2025.