Sfantul Maslu in perioada patristica si in teologia contemporana, in Protoieria Ramnicu Valcea

Conferinta pastoral-misionara de toamna - Protoieria  Valcea 2012În Sala de conferinţe „Iosif Episcopul” a Aşezământului Pastoral-Cultural „Sfântul Ierarh Calinic” din incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului s-au desfăşurat in ziua de 1 noiembrie 2012, lucrările primei Conferinţe pastoral-misionare de toamnă din Arhiepiscopia Râmnicului dedicate „Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”, care a reunit preoţii din Protopopiatul Râmnicu Vâlcea.

Lucrările conferinţei au fost precedate de săvârşirea în Catedrala Arhiepiscopală a Sfintei Liturghii Arhiereşti şi a slujbei de Te Deum de către un sobor de preoţi şi diaconi. La slujba de Te Deum a luat parte şi chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim.

După slujbă, începând cu orele 10:00, lucrările conferinţei au continuat în Sala "Iosif Episcopul” din cadrul Aşezământului pastoral-cultural "Sf. Ierarh Calinic" sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. La lucrările conferinţei au luat parte şi membrii Permanenţei Eparhiale.

În deschiderea conferinţei Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim a ţinut un scurt cuvânt de învăţătură în care a rezumat tema conferinţei, vorbind celor prezenţi despre importanţa pastoral-misionară a Tainei Sfântului Maslu, rolul social-comunitar şi implicaţiile ei în înnoirea spiritualităţii contemporane.

În cadrul şedinţei, au fost prezentate următoarele referate pe tema Tainei Sfântului Maslu:

– „Taina Sf. Maslu – Catehizarea credincioşilor” – Pr. Laurenţiu Ceauşu, Parohia Câineni II;

– „Taina Sf. Maslu – Lucrarea pastorală a Bisericii şi slujitorilor ei pentru îngrijirea bolnavilor” – Pr. George Cernea, Parohia Rădăcineşti;

– „Taina Sf. Maslu – Lucrarea social-filantropică şi medicală a Bisericii şi slujitorilor ei” – Pr. Gheorghe Chebăruş, Parohia Râureni.

Lucrările preoţilor referenţi au avut un caracter ştiinţific, evidenţiind cunoştinţele teologice ale acestora, dar şi experienţa lor parohială. A fost prezentat Sfântul Maslu în perioada patristică şi în teologia contemporană; s-a analizat semnificaţia teologică şi existenţială precum şi practici neortodoxe privind săvârşirea maslului.

În partea a doua a conferinţei au fost analizate problemele curente ale activităţii pastoral-misionare şi administrative cu care se confruntă parohiile din cuprinsul Protopopiatului Râmnicu Vâlcea, insistându-se asupra intensificării activităţii social-filantropice şi dezvoltarea activităţilor tradiţionale cultural-educative pentru atragerea şi formarea copiilor şi a tinerilor în spiritul creştin ortodox.

Următoarea conferinţă preoţească din Arhiepiscopia Râmnicului va avea loc luni, 5 noiembrie 2012, la Horezu şi va reuni preoţii din Protopopiatul Horezu.

– pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe: contributor Arhid. Ioan Liviu Găman

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.