Nava cargo, sub pavilion grecesc, "Aghios Rafael" (Sfantul Rafail) porneste in aceasta dupa-amiza, vineri 27 mai 2011, din portul Salamina, spre Benghazi, in Libia, incarcata cu 30 de tone de ajutoare umanitare din partea populatiei grecesti.
Ajutoarele umanitare au fost colectate de catre Conducerea Consiliului National de Aparare Elen si include alimente, medicamente si paturi, informeaza LONews – un serviciu al Agentiei de Stiri Lacasuri Ortodoxe.
Doi directori din Ministerul de Externe vor escorta transportul programat sa ajunga in Benghazi in 36-40 de ore.
Ajutorul va fi primit de catre o echipa a ministerului de externe care se afla deja in Benghazi, in cooperare cu reprezentanti ai UE si cu echipele ONU.
Ministrul supleant de Externe, Spyros Kouvelis, este prezent la aceasta ora in Salamina pentru a supraveghea plecarea ajutoarelor, mai informeaza LONews – un serviciu al Agentiei de Stiri Lacasuri Ortodoxe.