Monahii Mânăstirii atonite Simonos Petras și-au cerut iertare în fața Sfântului Ieronim, recent canonizat

Așa după cum am anunțat recent în paginile noastre, Ieromonahul Ieronim din Simonos Petras, care a fost egumen al mănăstirii atonite între 1920 și 1931 și s-a mutat la Domnul pe 7 ianuarie 1957, a fost recent canonizat de Patriarhia Ecumenică.

Pentru a comemora evenimentul, o ceremonie a fost organizată in sfânta mânastire amintită mai sus, cu participarea întregii comunități monahale și în prezența altor călugări atoniți, în cadrul căreia capul sfântului, împreună cu alte sfinte moaște ale acestuia și cu icoana sa, au fost mutate din capela Sfânta Maria Magdalena, unde fuseseră așezate de către Egumenul Eimilianos, căruia pomenirea să-i fie veșnică, în biserica mănăstirii.

În centrul bisericii, sfântul cap a fost așezat spre închinarea comunității de către egumen, Arhimandritul Elisei, în timp ce celelalte sfinte moaște ale sfântului au fost așezate simbolic pe Tronul starețului. Acest act făcut de comunitatea actuala a marcat cererea de iertare și restabilirea nedreptății care a fost comisă împotriva sfântului de către membrii comunității mânăstirii, la acea vreme.

A urmat o doxologie cu Vecernie, în timpul căreia a fost cântată slujba scrisa de imnograful mănăstirii, Ieromonahul Atanasie. În ziua următoare, au fost oficiate Utrenia și Sfqnta Liturghie prezidată de Arhimandritul Elisei care, cu această ocazie, a purtat veșmintele liturgice ale sfântului, ca binecuvântare.

Comunitatea a trimis o scrisoare către Patriarhul Bartolomeu, pentru a-și exprima recunoștința privind canonizarea sfântului de către Patriarhia Ecumenică. Slujbe în cinstea sfântului au fost oficiate, de asemenea, și la metocul mănăstirii, din suburbiile Atenei, unde sfântul Ieronim a viețuit 26 de ani și s-a mutat la Domnul.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.