Sfântul Cuvios Timotei de Simbola

Sfântul Cuvios Timotei de Simbola era de origine italiană. S-a călugărit la o vârstă fragedă şi a urmat asceza la o Mânăstire numită „Symbola”, în Asia Mică, lângă Muntele Olimp. La acea vreme Teoctist era arhimandritul mănăstirii. Sfântul Timotei a fost ucenicul lui Teoctist şi, de asemenea, al Sfântului Platon din Mânăstirea Studion (5 aprilie).

Atingând un grad înalt de trăire duhovnicească, el a primit de la Dumnezeu darul vindecării celor bolnavi şi pe cel al alungării duhurilor necurate. A petrecut mulţi ani ca pustnic, prin pustie, munţi şi păduri, atât ziua cât şi noaptea înălţând rugăciuni Domnului Dumnezeului nostru. S-a mutat la Domnul la o vârstă înaintată, în anul 795. 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.