Publicat pe 24.07.2011

Dorul de botez al pruncului (Teo-Christian Ion)

 

 

 

Dorul de botez al pruncului

 

Teo-Christian Ion (poezie premiata cu locul I la concursul Copilul in familie, Ilfov, 2011)

 

Ia-mi lacrimile lui Adam din Rai,

 

Şi tânguirea Evei fără grai,

 

Ia-mi mersul prin deşert, obositor,

 

Rătăcind drum, spre Fiu Mântuitor,

 

Ia-mi neputinţa de a ţine-n frâu,

 

Căderea-n iadul de desfrâu,

 

Ia-mi visul rău, al nopţilor de smoală,

 

Şi tremurul adus de boală,

 

Şi dă-mi…

 

Dă-mi albul mielului în haină,

 

Şi scaldă limpede, în Sfânta Taină,

 

Dă-mi Mirul Mare, trupul mic să crească,

 

Şi Crezul naşului să îl pecetluiască,

 

Dă-mi Maica Ta, să-mi fie ajutor,

 

Când ruga de-nceput rostesc uşor,

 

Dă-mi aripă de înger păzitor,

 

Să-mi ocrotească paşi, de fiu rătăcitor,

 

Dă-mi crucea să însemn pe pernă,

 

Şi în dormire, grija Ta eternă,

 

Dă-mi Sfinţii, să îmi ştie numele,

 

Şi ruga mea în ceruri să o numere,

 

Dă-mi candelă mereu aprinsă,

 

Din starea mea de veghe, blând desprinsă,

 

Dă-mi Psalmii să mi-i fac ghirlandă,

 

La Liturghie să-i aduc ofrandă,

 

Dă-mi lacrimă de prunc pentru spovadă,

 

Şi din Potirul Tainic să fac roadă,

 

Dă-mi zâmbet de copil în căsnicie,

 

Ori rugăciunea inimii, de-mi dai călugărie…

 

Şi când să mă petrec din lumea noastră,

 

Odihnă dă-mi, cinstind Treimea Voastră!

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.