Publicat pe 22.12.2023
Nașterea lui Hristos, bucuria copilăriei, întrupată în colind pentru creștinii de toate vârstele (Se va citi în Episcopia Maramureștului și Sătmarului, în toate bisericile parohiale şi mănăstireşti la Sfânta Liturghie, în ziua Praznicului Naşterii Domnului, iar în filii, a doua zi)

†IUSTIN, Prin milostivirea şi harul lui Dumnezeu, Episcop ortodox român al Maramureşului şi Sătmarului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu din sfânta Episcopie a Maramureşului [...]
Publicat pe 24.12.2023
Nu vă temeţi. Iată, vă binevestim bucurie mare: vi s-a născut azi Mântuitor, Hristos Domnul (Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle.)

Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut1. După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, [...]
Publicat pe 11.01.2024
Răcituri și alte delicatese de iarnă, ca remediu în fața gerurilor de altădată (11-14 ianuarie 2024, Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, Târgul de țară, între orele 11-16)

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, fiind organizate în parteneriat media oficial Lăcașuri Ortodoxe, organizează în perioada 11-14 ianuarie 2024 evenimentul Răcituri și [...]
Publicat pe 11.01.2024
Sfântul Ioachim de Osogov

Sfântul Ioachim de Osogov a fost unul dintre primii patru mari pustnici ai Bulgariei care au avut o influență puternică asupra evlaviei poporului și, în special, asupra monahismului bulgar: alături [...]
Publicat pe 12.01.2024
Sfântul Rafail Bănățeanul (din Hilandar)

Sfântul Rafail Bănățeanul, din Hilandar, a trăit în vremea de trecere dintre secolele XVI-XVII. Fiind călugăr în Mânăstirea Hilandar, a fost trimis cu ascultare la metocul Hilandarului (o moșie a [...]
Publicat pe 13.01.2024
Sfinții Mucenici Nicodim și Daniel din Meteora

"Iar tu, Nicodime?". Ai spus în timpul pătimirii tale, "Sunt dus la moarte, pentru dragostea Domnului". Ne spune Sfântul Nicodim Aghiorâtul, care a notat versurile de mai sus, că "Sfântul [...]
Publicat pe 16.01.2024
Sfântul Nou Mucenic Stamate din Volos

Sfântul Nou Mucenic Stamate a fost originar din orașul Volos, regiunea Tesalia, Grecia. Acuzat fiind că ar fi trecut la islam, dar că mai nou mărturisește cu curaj că este [...]
Publicat pe 19.01.2024
Sfântul Cuvios Alipie Iconarul (din Peșterile Apropiate ale KIevului)

Sfântul Cuvios Alipie al Peșterilor a fost unul dintre primii și cei mai buni iconografi ruși. A fost tuns monah, de către egumenul Nicon (23 martie 1088). Mai târziu, a [...]
Publicat pe 20.01.2024
Sfântul Mucenic Patrocle din Troyes

Sfântul Mucenic Patrocle a trăit în secolul al III-lea, sub împăratul Aurelian (270-275). Era originar din orașul Tricassinum (acum orașul Troyes din Franța) și ducea o viață creștină evlavioasă: Îndrăgea [...]
Publicat pe 26.01.2024
Sfântul Teodoret din Kola (Luminătorul laponilor din Solovki)

Sfântul Cuvios Teodoret (Teodorit) și-a părăsit casa din Rostov și a mers la Mânăstirea Solovki, pe când avea doar treisprezece ani, acolo devenind copist de cărți. În anul următor a [...]
Publicat pe 27.01.2024
Mutarea Icoanei Adormirii Maicii Domnului, din Constantinopol în Peșterile Kievului (În anul 1073...)

Icoana Peșterilor din Kiev, a Adormirii Preasfintei Maici a lui Dumnezeu, este una dintre cele mai vechi icoane din Biserica Ortodoxă Rusă. Maica Domnului Însăși a încredințat-o, unui număr de [...]
Publicat pe 07.02.2024
Sfântul Levchie din Volokolamsk

Sfântul Levchie din Volokolamsk a fost întemeietorul Mânăstirii Adormirii Maicii Domnului de la Râul Ruza, amplasată la aproximativ 32 de kilometri de orașul Volokolamsk și la 2 km de Satul [...]
Publicat pe 12.02.2024
Sfântul Filip de la Suhna

Sfântul Filip de Suhna a plecat, din dragoste de singurătate, din mânăstirea în care a fost tuns monah, și a pustnicit mai mulți ani pe Muntele Iankov, pe malul stâng [...]
Publicat pe 13.02.2024
Icoana Sven a Maicii Domnului

Icoana Sven a Maicii Domnului are două zile de cinstire aparte: 3 mai, Sărbătoarea Sfântului Teodosie al Peșterilor, și 17 august, Sărbătoarea Sfântului Alipie al Peșterilor. Icoana Sven a Maicii [...]
Publicat pe 14.02.2024
Icoana Maicii Domnului din Armatia

Icoana Armata a Maicii Domnului se afla, conform Sinaxarelor, la Constantinopol, în Mânăstirea Armatia. Locul unde se afla mânăstirea a fost numit "Armation" sau "Al armatienilor", primindu-și numele de la [...]
Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.