Icoana Sven a Maicii Domnului are două zile de cinstire aparte: 3 mai, Sărbătoarea Sfântului Teodosie al Peșterilor, și 17 august, Sărbătoarea Sfântului Alipie al Peșterilor.
Icoana Sven a Maicii Domnului a fost pictată de Sfântul Alipie al Peșterilor (17 august 1114). Aceasta O înfățișează pe Maica Domnului așezată pe tron, cu Dumnezeiescul Prunc în poală. La dreapta tronului se află Sfântul Teodosie, iar la stânga este Sfântul Antonie al Peșterilor. Până în anul 1288 a fost păstrată în Mânăstirea Peșterilor din Kiev, unde a devenit faimoasă pentru facerea de minuni, iar în 1288 a fost mutată în Mânăstirea Briansk Sven, închinată Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Prințul Roman al Cernigov-ului rămăsese fără vedere, în timp ce se afla la Briansk. Auzind de minunile săvârșite la Icoana pictată de Sfântul Alipie, prințul a trimis un mesager la mânăstire cerând ca Icoana să fie dusă la el, în Briansk, pentru a fi vindecat. Icoana a fost trimisă cu un preot, pe Râul Desna. În timpul călătoriei, barca a ajuns pe malul drept al Râului Sven. După ce au petrecut noaptea, călătorii au mers, dimineață să se roage înaintea Icoanei, dar nu au mai găsit-o acolo. Mai târziu au văzut-o pe un deal, de cealaltă parte a Râului Sven, printre ramurile unui stejar. Vestea despre acest lucru a ajuns la Prințul Roman, iar el a fost dus la icoană, pe jos.
DIN TRADIȚIE:
În popor, binecunoscuta volbură (rochița rândunicii, sau adormiță) - o plantă cățărătoare sau târâtoare - se mai numește și Poala-Maicii-Domnului, dar și Cămașa lui Dumnezeu, ori Cămașa Maicii Domnului.
Tot în popor, levănțica cea frumos mirositoare (specia Santolina) poartă numele de Lemnul Maicii Domnului, Lemn Sfânt sau Iarba Domnului.
Prințul s-a rugat fierbinte și a promis că va construi o mânăstire în acest loc și îi va dărui toate pământurile care puteau fi văzute de pe deal. După ce s-a rugat, prințul a început să vadă lumina. Mai întâi a văzut cărarea, apoi lucruri și, în cele din urmă, toată zona. După aceea, a oficiat o Slujbă a Paraclisului, ridicând ulterior o biserică de lemn în cinstea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Copacul pe care se odihnea Icoana a fost tăiat și folosit pentru a face plăci pentru alte icoane. În același timp, s-a stabilit data de 3 mai ca dată de cinstire anuală a Icoanei Sven.
Icoana a devenit renumită pentru vindecarea orbilor, eliberarea de duhuri rele și ajutor împotriva dușmanilor.
Una dintre cele mai semnificative minuni ale sale a fost notată în 1812, când Briansk-ul se afla sub amenințarea invaziei trupelor lui Napoleon. Locuitorii orașului au organizat o procesiune, purtând pe brațe Icoana Sven a Maicii Domnului și aducând rugăciuni Protectoarei lor, astfel încât să salveze orașul de invazia franceză. Rugăciunile lor au fost auzite și inamicul a ocolit orașul.
În fiecare an, pe 17 august, avea loc o procesiune în amintirea minunii din Briansk, dar acest obicei s-a încheiat după Revoluție. Mânăstirea a fost închisă în anul 1924, iar toate clădirile, inclusiv Catedrala Adormirii Maicii Domnului, din secolul al XVIII-lea, au fost distruse. Cine știe ce s-ar fi întâmplat cu vechea Icoană făcătoare de minuni, dacă nu ar fi fost salvată de celebrul istoric de artă Nicolae Pomeranțev (1891-1986)? Acesta a dus Icoana la Moscova și a predat-o, pentru restaurare. După dificila și minuțioasa lucrare, Icoana a fost așezată în Galeria Tretiakov, unde se păstrează și în prezent.
ANIVERSARE:
Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei (Seviciu) – Arhiepiscop al Aradului, a aniversat, zilele trecute, 48 de ani de arhierie.
În şedinta Sfântului Sinod din 15 decembrie 1975, la cererea Mitropolitului Nicolae Corneanu al Banatului, Sfântul Sinod îl alegea pe Arhimandritul Timotei ca Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului, cu titlul de „Lugojanul”, fiind hirotonit și instalat la Timişoara în data de 8 februarie 1976.
IPS Timotei a fost ales Episcop al Aradului, în 30 septembrie 1984 și întronizat pe 2 decembrie, iar în anul 2009, în data de 28 noiembrie, a fost ridicat în demnitatea de Arhiepiscop.
Întru mulți și binecuvântați ani!
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea Feredeu (Duminica a 16-a după Rusalii, 11 februarie 2024)Sfântul Alipie Iconarul, ieromonah al Mânăstirii Kiev-Pecerska, a studiat iconografia cu maeștrii greci pe care Preasfânta Fecioară Maria i-a chemat să picteze Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kiev.
Icoana Sven a Maicii Domnului măsoară 42 cm x 67 cm. Se crede că Icoana a fost pictată în cinstea evenimentului din Biserica Vlaherne, când Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a chemat pe arhitecții greci și, dându-le Icoana Adormirii Maicii Domnului, i-a binecuvântat să meargă la Kiev pentru a construi și împodobi Biserica Adormirii Maicii Domnului.
În Icoana Sven, Sfinții Antonie și Teodosie din Pecerska țin în mâini pergamente pe care, respectiv, stă scris:
"Vă rog, fiii mei: să postim și să nu ne lenevim, căci Îl avem pe Domnul ajutor în aceasta";
"Doamne, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, Creatorul tuturor celor văzute si nevăzute, cu purtarea Ta de grijă, păzește casa Preacuratei Tale Maici prin mine, slujitorul Tău Teodosie, arătând-o lăcaș până în ziua grozavei Tale Judecăți, ca să te laude și să Te slăvească pe Tine".
Inscripția de pe pergamentul Sfântului Teodosie este aproape ilizibilă și probabil a mai fost schimbată, textul fiind rescris în vremuri îndepărtate.
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, o lucrare realizată în februarie 2024.