
Astăzi, miercuri, 16 septembrie 2026, în orașul stațiune de interes național Băile Govora, a avut loc deschiderea oficială a celei de XX-a ediții a Conferinței Naționale a Institutului Național de Recuperare Medicină Fizică și Balneoclimatologie, în sala multifuncțională (cinema) a orașului.
Cele douăsprezece sesiuni ale conferinței se vor desfășura de-a lungul a 3 zile, în perioada 16-19 septembrie, în intervalul orar 09:00-17:00, pe lângă prelegerile conferențiarilor participanți, fiind organizate de asemenea și diferite simpozioane.

Participanții la conferință, invitații oficiali veniți din întreaga țară, și elevii Liceului Tehnologic Băile Govora, care pregătește prin programele de formare asistenți în Banleofiziokinetoterapie și Recuperare, alături de profesori și de conducerea instituției, au fost întâmpinați de domnul Primar al localității, Mihai Mateescu, la orele dimineții, când a avut loc prima sesiune de comunicări științifice, care a avut ca temă principală patrimoniul terapeutic natural, în cadrul căreia diferiți profesori și medici de prestigiu au discutat în principal despre beneficiile naturale ale stațiunilor balneare din România și în special, din județul Vâlcea, informează Agenția de Știri Lăcașuri Ortodoxe, prezentă la eveniment.


“Domnul Profesor Costinea Răzvan Alexandru a prezentat beneficiile terapiei cu ape minerale iodurate, specifice Stațiunii Băile Govora. Deschiderea oficială a avut loc la ora 11:00, după încheierea primei sesiuni, atunci când organizatorii evenimentului și oficialitățile locale au susținut câte un scurt discurs despre importanța evenimentului și au dat startul sesiunilor științifice.” - Prof. Drd. Teo-Christian (Agenția de știri Lăcașuri Ortodoxe)

Discursurile de deschidere au fost susținute de:
- Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga - Președinte de onoare al Conferinței, Rector al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, București;
- Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila - Camera Deputaților, Președinte Comisia pentru sănătate și familie;
- Constantin Rădulescu - Președinte Consiliul Județean Vâlcea;
- Jozsef MIK - Președinte Asociația Stațiunilor Balneare, Primarul Orașului Borsec;
- Viorica Dăncilă - Președinte-Director General Casa Româno-Chineză;
- Mihai Mateescu - Primarul Orașului Băile Govora.

Programul științific oficial al conferinței naționale poate fi consultat aici.

Acolo unde sănătatea întâlnește istoria - OFERTĂ - Descarcă și pliantul de prezentare a Orașului Băile Govora, Stațiune Balneară, Spa Resort.
Băile Govora este una dintre cele mai bogate stațiuni balneare în ape iodurate și bromurate din Europa, cu peste 140 de ani de tradiție în turismul sănătății. În prezent, Băile Govora - o stațiune în transformare - își valorifică patrimoniul balnear, natural și cultural, pentru a deveni una dintre cele mai atractive destinații de sănătate, wellness și agrement, din România.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
