Sfântul Teodor, Mucenicul din Perga Pamfiliei şi a celor împreună cu dânsul

Pe când împărăţea Antoniu la Roma (138-161), iar în Perga Pamfiliei (Asia-Mică) stăpânea Teodot dregătorul, s-a facut alegere de tineri pentru tagma ostăşească. Printre aceşti tineri frumoşi şi voinici la trup a fost şi tânărul Teodor din Perga Pamfiliei. Deci, înfăţisându-se înaintea dregătorului, acesta i-a dat poruncă să se închine şi să aducă jertfă idolilor, dovedind astfel credinţa lui către împărat. Tânărul, însă, a răspuns, mărturisind pe faţă, că el este creştin şi nu se închină decât lui Hristos Dumnezeu.

Atunci a poruncit dregătorul să-l bată pe el şi la multe şi înfricoşătoare chinuri l-a supus, pe care tânărul Teodor le-a îndurat cu mult curaj, minunând pe toţi cei de faţă, cu puterea credinţei lui. Iar din pricina multei sălbăticii şi a marii răutăţi a chinuitorilor, precum şi datorită marii credinţe a mucenicului, Hristos a făcut minuni prin el, că a rămas viu şi nevătămat din aceste chinuri de moarte.

Deci a chemat dregătorul pe un slujitor idolesc, care era de faţă, şi l-a întrebat: “Cum îţi este numele?” Răspuns-a acela: “Dioscor îmi este numele meu”. Zis-a către dânsul dregătorul: “Ce fel de vrăji fac creştinii, de intră cu îndrăzneală în foc şi rămân nearşi?” Răspuns-a Dioscor: “Creştinii nu sunt vrăjitori, ci numele lui Hristos este aşa de puternic, încât, oriunde este chemat, acolo toate măestriile vrăjitoreşti se strică şi dracii se cutremură. Până azi am fost slujitor idolesc, asemenea ţie, în credinţa păgânească, dar, văzând acum pe fericitul Teodor, nebiruit de chinurile tale şi nears de foc, am cunoscut puterea lui Hristos, şi m-am întărit în credinţa în El şi voiesc astăzi să mă fac ostaş al Lui, împreună cu Teodor. “Zis-a către dânsul dregătorul: “Dacă aşa grăieşti, Dioscor, atunci intră în foc, ca şi Teodor”.

Deci l-au dezbrăcat pe Dioscor, şi el intrând în cuptorul cel aprins, a strigat: “Mulţumesc Ţie, Doamne Iisuse, Dumnezeul lui Teodor, că mă rânduieşti şi pe mine cu robii Tăi; primeşte cu pace sufletul meu”. Şi acestea zicând, şi-a dat duhul şi a luat în ceasul acela cununa muceniciei, ca şi tâlharul de pe cruce, Raiul.

Cât despre Teodor, fiind el aruncat în temniţă şi iarăşi scos în alte chinuri, Dumnezeu i-a îngăduit o mare mângâiere, să vadă pe mama sa Filipa, care stătuse în robie timp îndelungat şi care scăpase chiar atunci ca prin minune, şi acum venise să-l vadă şi să-i dea curaj să îndure toate chinurile până la capăt, pentru Hristos. Şi fiind îndemnată de stăpânitorii cetăţii să înduplece pe fiul său să se închine idolilor şi să-şi cruţe viaţa, îndurerata mamă a răspuns că fiul ei va îndura toate chinurile, dar nu se va lepăda de credinţa sa, chiar de ar fi răstignit pe cruce.

Şi a fost răstignit pe cruce, cu adevărat, Sfântul Teodor şi, după trei zile de suferinţe, şi-a dat duhul, iar mamei sale i s-a tăiat capul, învrednicindu-se amândoi a suferi moarte mucenicească pentru Hristos.