Afișare
Slujbe în direct
Calculator
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
...Sfântă Cruce ajută și să ne vedem în Rai! Asociația Lăcașuri Ortodoxe
Recomandă Publicat pe 23.05.2021

Sfântul Simeon stâlpnicul cel tânăr, din Muntele cel minunat, preacuviosul Părintele nostru

 

 

 

În luna mai, în ziua a douăzeci şi patra, se face pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Simeon din Muntele cel minunat, stâlpnicul.

 

Acest cuvios a trăit în zilele Bătrânului Iustin, şi a fost născut în Antiohia Siriei, din tatăl Ioan, care era din Edesa, şi din maica Marta, fiind crescut în aceeaşi cetate a Antiohiei. Iar cele de aci înainte toate lucrurile minunate se spune că unele s-au întâmplat, iar altele au fost făcute de el, mai presus de om.

 

Zămislirea lui din pântece s-a făcut prin rugăciune. Şi făcându-se de şase ani, el a defăimat toate cele de jos, s-a suit la munte şi îndată s-a obişnuit şi s-a deprins cu petrecerea cea grea şi cu răbdarea. Şi avea adesea dumnezeieşti vedenii şi îngereşti arătări, care-I îndreptau spre cele ce trebuia a face, îl învăţau cu deosebirea între cele bune şi intre cele rele, adică cele bune să aleagă şi de cele rele să fugă.

 

Şi înfrângând cele ale trupului şi hrănindu-se nu cu omenească hrană, ci cu nemuritoare ce i se da de la cer, aşa a petrecut până la ieşirea din trup.

 

Acestea şi nespusa mulţime a minunilor, le arată mai pe larg istoria lui; atâta numai este vrednic să însemnăm, că lăsând lumea din tânără vârstă, s-a dăruit pe sine mânăstirii, la care a fost pogorât din munte, în care locuise şase ani mai înainte; iar de acolo suindu-se pe stâlp, a stat acolo ani optsprezece.

 

Apoi mergând la Muntele minunat a petrecut zece ani, la un loc înalt de pietre seci. Şi suindu-se pe stâlpul cel mic a petrecut patruzeci şi cinci de ani, de i s-a făcut toată vremea vieţii lui ani optzeci şi cinci. Şi dintru aceştia şaptezeci şi nouă i-a săvârşit cu lupta şi răbdarea cea mai presus de firea omenească, şi adormind a fost mutat spre mărirea şi aşezarea îngerilor.