Sfântul Sfinţit Mucenic Iosif, Mitropolitul Astrahanului
Sfântul Sfinţit Mucenic Iosif, întâiul Mitropolit al Astrahanului, s-a născut în Astrahan, în 1579. După ce s-a călugărit, Sfântul Iosif a fost făcut Arhimandrit al Mânăstirii Preasfintei Treimi, din Astrahan, la vârsta de cincizeci şi doi de ani.
În 1656 se afla la Moscova, după care a fost ales Mitropolit de Astrahan. La 11 mai 1672, în timpul unei răscoale a orăşenilor, Sfântul Iosif a suferit martiriul în Astrahan. Acest eveniment trist a fost înregistrat în detaliu de doi martori oculari, preoţii Catedralei din Astrahan, Chiril şi Petru.
Preoţii au luat trupul mucenicului, l-au îmbrăcat în veşmânt de episcop şi l-au aşezat într-un mormânt pregătit. A doua zi, după ce s-a slujit Slujba Parastasului, trupul Sfântului a fost dus la o capelă şi a rămas neîngropat timp de nouă zile. Sfintele Moaşte ale Sfântului Ierarh au fost aşezate în mormânt şi au fost curând slăvite ca făcătoare de minuni.
Sfântul Iosif a fost canonizat la Conciliul Bisericii Ortodoxe Ruse din aprilie 1918, fiind cinstit pe 11 mai.
(cu ajutorul lui Dumnezeu, traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe)

