Sfântul Nou Mucenic Ignatie Athonitul

Sfântul Nou Mucenic Ignatie s-a născut în satul Eski Zagora din regiunea Târnovo a Bulgariei, fiind numit Ioan la Botez. Pe când era mic copil, părinţii săi Gheorghe şi Maria s-au mutat în orăsul Filipopolis şi l-au înscris la şcoală.

Deşi se descurca bine la şcoală, avea o dorinţă puternică pentru viaţa monahală. Ajuns la maturitate, a intrat în Mânăstirea Rila din vestul Bulgariei. Acolo a fost repartizat la un bătrân, cu care a vieţuit în ascultare timp de şase ani. Când stricteţea bătrânului a devenit insuportabilă, Ioan s-a întors acasă.

În acea perioadă, sârbii se răsculau împotriva conducerii musulmane. Tatăl lui Ioan fusese rugat să preia comanda unei brigăzi otomane, dar refuzase să lupte împotriva creştinilor ortodocşi.

Musulmanii s-au năpustit asupra lui Gheorghe cu o furie nebună. A fost înjunghiat şi apoi decapitat. Mama şi surorile lui Ioan au fost, de asemenea, luate de agareni şi, în cele din urmă, s-au arătat de acord să se convertească la Islam.

Ioan a fugit şi s-a ascuns în casa unei femei ortodoxe în vârstă. Mama şi surorile sale au aflat unde se ascunde şi le-au spus musulmanilor. Cei trimişi să-l prindă nu ştiau cum arată, aşa că bătrâna zicându-le că nu-l cunoaşte, l-a ajutat să fugă la Bucureşti, în România, unde l-a cunoscut pe Sfântul Eftimie, care avea să suporte şi martiriul.

Cu toate acestea, Ioan nu dorea să rămână la Bucureşti şi, astfel, a plecat spre Muntele Athos. Pe drum a vizitat Satul Sumla, unde s-a întâlnit din nou cu prietenul său, Părintele Eftimie. Aflând că Eftimie Îl negase pe Hristos şi devenise musulman, Ioan s-a întristat foarte tare şi a părăsit satul.

Nu ajunsese prea departe când soldaţii turci l-au oprit şi i-au luat toate lucrurile. I-au cerut să se convertească la islam şi, în spaima sa, le-a spus că va face acest lucru. Mulţumiţi de răspuns, l-au lăsat să plece.

Ioan a ajuns în satul Eski Zagora, unde a întâlnit un călugăr athonit de la Mânăstirea Grigoriu. Au călătorit împreună la Sfântul Munte, iar Ioan s-a stabilit în Schitul Sfintei Anna. Acolo l-a cunoscut pe Părintele Vasile.

Într-o zi, Ioan şi Părintele Vasile au călătorit la Tesalonic pentru probleme ale mănăstirii. În timp ce se aflau acolo, călugării David şi Eftimie din Demeţana sufereau martiriul pentru faptul că erau creştini. Ioan era înflăcărat de dorinţa de mucenicie. Părintele Vasile, însă, l-a îndemnat să-şi amâne intenţia şi astfel au revenit la Sfântul Munte. La scurt timp după aceasta, Părintele Vasile s-a mutat la Domnul.

Când un călugăr din Schitul Sfintei Anna i-a spus despre martiriul Noului Mucenic Eftimie (22 martie), Ioan s-a umplut din nou de râvna pentru martiriu. El a fost pus sub îndrumarea duhovnicească a Cuviosului Acachie, care i-a rânduit rugăciune, închinări şi citirea Evangheliei.

În timp, Ioan a fost găsit demn de veşmqntul monahal şi i s-a dat noul nume, Ignatie. Bătrânul Acachie l-a binecuvântat să călătorească la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie pentru a depune mărturie despre Hristos. După ce a primit Sfintele Taine la Constantinopol, Ignatie s-a simţit pregătit pentru chinuri.

Îmbrăcat în haine musulmane, Ignatie s-a dus în faţa kadi-ului şi şi-a mărturisit credinţa în Hristos. El i-a spus că promisese să devină musulman când fusese mai tânăr, dar şi-a aruncat turbanul la picioarele kadi-ului, zicând că nu-l va nega niciodată pe Hristos.

Gândindu-se că Ignatie este nebun, kadi-ul l-a avertizat că, dacă nu-şi revine în fire, va îndura chinuri oribile înainte de a fi omorât. Pe de altă parte, dacă ar îmbrăţişa Islamul, ar primi daruri bogate şi o mare cinste din partea lor.

Curajosul mucenic i-a spus kadi-ului că-şi poate păstra darurile, pentru că acestea erau doar daruri trecătoare.

„Ameninţările tale cu tortura şi moartea nu sunt nimic nou”, a spus el, „şi le ştiam dinainte de a veni aici. De fapt, am venit aici pentru ele, ca să mor pentru Hristosul meu”.

Sfântul Ignatie a continuat să-l numească pe Mohamed „un fals profet, un învăţător al pierzaniei şi un prieten al celui rău”. Apoi i-a invitat pe musulmani să creadă în Hristos, Singurul Dumnezeu adevărat.

Kadi-ul s-a înfuriat atât de tare, încât nu a mai putut vorbi, aşa că a făcut semn unui servitor să-l conducă pe Sfântul Ignatie din încăpere. Ignatie s-a întors şi l-a lovit pe servitor, apoi a îngenuncheat în faţa kadiu-lui şi şi-a aplecat gâtul, de parcă l-ar fi invitat să-l ucidă atunci şi acolo. Cu toate acestea, alţi servitori au intrat în cameră şi l-au târât în închisoare.

Mai târziu, Ignatie a fost adus în faţa kadi-ului, pentru cercetare. Când a fost întrebat cine îl adusese la Constantinopol, el a răspuns: „Domnul meu Iisus Hristos m-a adus aici”.

Din nou, kadi-ul l-a îndemnat să se mai gândească, pentru că era pe cale să aibă parte de chinuri de neimaginat.

„Nu te aştepta să fii decapitat, iar creştinii să poată aduna sângele tău ca pe o binecuvântare”, a spus el, „pentru că intenţionez să te spânzur”.

Ignatie a răspuns: „Îmi vei face o mare favoare, indiferent dacă mă spânzuri sau mă vei duce la sabie. Primesc totul, pentru dragostea lui Hristos”.

Văzând că nu îl poate întoarce pe Ignatie de la credinţa sa creştină, kadi-ul a poruncit să fie spânzurat. El a fost dus într-un loc numit Daktyloporta, unde a fost executată sentinţa. Trupul martirului a rămas atârnat acolo timp de trei zile, apoi unii creştini evlavioşi au plătit o răscumpărare pentru el şi l-au dus pe Insula Prote, pentru a fi înmormântat.

Sfântul Ignatie şi-a dat viaţa pentru Hristos, în octombrie 1814. El este pomenit pe 1 mai, împreună cu Sfinţii Acachie şi Eftimie.

Capul Sfântului Ignatie se află în Mănăstirea Sfântul Pantelimon de pe Muntele Athos.

(Cu ajutorul lui Dumnezeu, alcătuire, adaptare si traducere Lăcaşuri Ortodoxe)