Sfântul Nou Mucenic Gheorghe din Sofia

Sfântul Gheorghe era din Sofia, Bulgaria, slujind ca soldat în armata otomană împreună cu alţi creştini. În martie 1437, a fost trimis în Adrianopol, în Tracia. Într-o zi, pe când îşi lua arcul să şi-l repare, a auzit pe unii soldaţi musulmani batjocorind pe Hristos. Gheorghe s-a supărat şi a spus: “Doar Unul este Sfânt, Unul este Domn, doar Unul este slăvit – Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl”. El a mai zis, de asemenea, alte câteva cuvinte la adresa credinţei lor.

Desigur, acest lucru i-a înfuriat pe musulmani, care l-au atacat pe Gheorghe şi l-au lovit în faţă. Sfântul a rămas liniştit, dar a repetat ceea ce spusese anterior, cu o voce şi mai puternică. El a fost prins de musulmani, aceştia legându-i o coardă de arc în jurul gâtului. I-au fost legate mâinile şi, apoi, a fost dus în faţa conducătorului.

Când conducătorul l-a întrebat dacă spusese lucrurile pe care le-au raportat acuzatorii, Gheorghe a recunoscut că era adevărat şi, apoi, i-a zis şi acestuia lucruri de acelaşi fel. După ce a fost bătut, Gheorghe a fost trimis unui alt împuternicit.

Din nou, a fost întrebat şi a a dat aceleaşi răspunsuri. Mulţimea s-a înfuriat şi a cerut ca Gheorghe să fie pedepsit. Sfântul Mucenic a devenit oarecum îngrijorat, dar a răspuns: “Ce bine să-mi fie mie, odată ce aş nega adevărul? Da, am spus toate lucrurile pe care le-ai auzit”.

Unul dintre oficiali i-a ordonat să retragă ceea a zis şi să devină musulman, promiţându-i onoruri şi multe daruri dacă o va face. Cu curaj, Gheorghe a mărturisit din nou credinţa în Hristos şi a refuzat să se convertească. Mulţimea a început să ceară moartea lui, dar conducătorul amâna să se decidă. Când Gheorghe a fost dus la închisoare, a fost bătut şi scuipat, dar a rămas liniştit. Când a ajuns în temniţă, a fost batjocorit şi chinuit, dar a îndurat toate acestea cu mare răbdare.

A doua zi, unii dintre liderii lor religioşi au sosit şi i-au poruncit lui Gheorghe să fie adus înaintea acestora. Sfântul nu părea să se teamă, ci mai degrabă părea vesel, pe măsură ce mărturisea pe Hristos şi le batjocorea credinţa. Unul dintre lideri a sugerat că, sub legea lor, Gheorghe merita să fie bătut, dar nu să fie omorât. Mulţimea a început, însă, să strige ca el să fie ars în foc, aşa că oficialii înspăimântaţi l-au dat mulţimii. A fost pregătit focul şi Gheorghe s-a apropiat cu curaj, ştiind că cei care ucid trupul nu pot ucide sufletul (Sfânta Evanghelie după Matei 10:28).

Iarăşi, ei i-au promis lui Gheorghe recompense, dacă va accepta credinţa lor, dar acesta a refuzat. A fost băgat într-un coş şi aruncat în foc. Pe măsură ce coşul era cuprins de flăcări, cineva îl înjunghia în stomac cu o suliţă. Focul a fost mai mult înteţit, arzând de la ora cinci după-amiaza până în zori. Trupul Sfântului era aproape complet cenuşă, pe care musulmanii au împrăştiat-o astfel încât creştinii să nu o poată aduna. Timp de câteva zile după martiriul Sfântului Gheorghe, lumini de mai multe feluri au fost văzute pe locul martiriului. Această lumină a luat forma unei flacări, a unui fascicul etc.

Noul Martir Gheorghe a suferit pentru Hristos, la 26 martie, la vârsta de treizeci de ani, primind astfel cununa nestricăioasă de slavă de la Dumnezeul lui, Hristos, Care este închinat şi slăvit împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Un martor ocular la aceste evenimente a lăsat mai multe rânduri scrise, despre care declară că sunt corecte şi adevărate, fără adăugiri străine.