Publicat pe 23.05.2021

Sfântul Mucenic Meletie stratilatul, care a suferit în Galatia, şi cei dimpreună cu dânsul

Sfinţii Meletie generalul (stratilatul), Ştefan, Ioan, Serapion Egipteanul, Calinic vrăjitorul, Teodor, Faust şi 1218 soldaţi, femei şi copii dimpreună cu dânsul, sunt cinstiţi în data de 24 mai, anual.

 

Sfântul Mucenic Meletie a fost comandant militar al districtului Galatia din Asia Minor, pe vremea domniei împăratului roman Antonin Pius (138-161). El era creştin şi se ruga cu ardoare ca Domnul să pună capăt ereziilor păgâne. Înălţând rugăciunea sa, diavolii care locuiau în templele păgâne au intrat în câini, care au înspăimântat locuitorii districtului, cu urletele lor.

 

Sfântul Meletie şi ostaşii săi au scăpat de câinii nebuni şi au distrus templele. El a fost arestat şi adus la proces, înaintea guvernatorului Maximian. Refuzând să aducă jertfe idolilor, Sfântul Meletie a fost chinuit şi s-a mutat la Domnul mărturisind credinţa sa în Hristos. Tribunii regimentului său, Sfinţii Mucenici Ştefan şi Ioan, au fost decapitaţi, pentru mărturisirea lui Hristos ca Dumnezeu Adevărat.

 

Soldaţii rămaşi în regiment, care s-au declarat şi ei creştini, au fost decapitaţi prin sabie, împreună cu soţiile şi copiii lor. O mie două sute optsprezece bărbaţi au pierit, deşi unii istorici au ridicat numărul la 11.000.

 

Sfinţii Mucenici Teodor şi Faust au fost arşi, împreună cu mulţi alţii. Printre femeile şi copiii care au suferit, se află Sfintele Muceniţe Marciana, Suzana, Paladia şi Sfinţii Prunci Chiriac şi Hristina.

 

Sfântul Calinic, fost vrăjitor, a suferit, de asemenea, martiriul. Numele unor soldaţi şi ale celor douăsprezece tribuni sunt şi ele cunoscute: Sfinţii Mucenici Faust, Fest, Marcel, Teodor, Meletie, Serghie, Marcelin, Felix, Fotin, Teodorisc, Mercurie şi Didim.

 

Sfântul Mucenic Serapion s-a născut în Egipt. El a ajuns în Galatia şi a asistat la martiriul Sfântului Meletie şi al tovarăşilor săi. Văzând curajul cu care cei care credeau în Hristos mureau pentru el, a crezut şi Sfântul Serapion, pentru care a fost întemniţat. Un înger al lui Dumnezeu l-a vizitat pe Sfântul Serapion în închisoare şi l-a făcut episcop.

 

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.