Sfântul Mucenic Codrat şi cei dimpreună cu dânsul

Sfântul Mucenic Codrat a trăit în cetatea Nicomidiei, în zilele împăraţilor Decius şi Valerian.

Şi, pentru credinţa în Hristos, a fost prins de păgâni, împreună cu alţii mulţi şi i-au dat pe ei în seama conducătorului cetăţii. Deci, mărturisind el cu îndrăzneală pe Hristos în faţa dregătorului, l-au pus jos şi l-au bătut cu vine de bou uscate, încât s-a umplut pământul de sânge, apoi, a fost ferecat în lanţuri şi aruncat în temniţă. Peste o vreme, a fost scos din temniţă şi adus în faţa dregătorului, la Niceea; şi a fost dat la chinuri şi acolo, dar a rămas tare în credinţa sa.

Ba, văzând pe unii creştini, întemniţaţi cu el, că se clatină şi stau gata să aducă jertfă de închinare idolilor păgâni, Codrat şi-a uitat durerile şi suferinţele sale şi le-a adus aminte, îmbărbătându-i, de suferinţele lui Hristos şi de frica judecăţii lui Dumnezeu.

Dar ei, prinzând curaj şi întărire şi rămânând neclintiţi în credinţă, au fost daţi să fie arşi de vii.

Deci, Codrat a fost dus într-un templu păgân, ca să-l silească a jertfi idolilor, iar Sfântul, intrând în capiştea aceea, a trântit la pământ pe toţi idolii care se aflau acolo, sfărâmându-i.

Drept aceea, l-au spânzurat de mâini şi l-au strujit şi, băgându-l într-un sac, din nou a fost bătut cu vine de bou. Atunci, doi ostaşi, Saturnin şi Rufin, văzând suferinţele Sfântului şi mărturisirea lui cea neîncetată că este creştin, au crezut şi ei în Hristos şi îndată au primit moartea prin tăierea capetelor.

Deci, a mers dregătorul la Apolonida şi a luat cu el şi pe Sfântul Codrat. Şi, acolo, chinuitorii amestecând sare şi oţet, îi turnau peste răni şi-l frecau cu gheme de păr, arzându-l cu fiare arse pe coaste. Iar când a plecat la Emopoli, dregătorul l-a luat pe Sfântul Codrat cu el, într-un car, că nu mai putea să umble. Şi, ajungând acolo, l-au întins pe un grătar de fier, înroşit în foc, uns cu undelemn şi cu smoală, şi aşa i-au dat foc. Apoi, i s-a tăiat capul şi si-a săvârşit mucenicia.