Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat. Aducerea Sfintelor Moaşte. Minunea cea făcută cu icoana sa

În luna iunie, in 8 zile, se face pomenirea aducerii cinstitelor moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat.

Sfântul Mare Mucenic Teodor a pătimit pentru Hristos, pe vremea păgânului împărat Licinius, în cetatea Iraclia, unde Sfântul era dregător. Iar vremea sfârşitului sâu a fost în ziua de 8 a lunii februarie. Acum, în această lună şi zi, se cinsteşte aducerea cinstitelor sale moaşte, din cetatea Iraclia, în patria lui, în Evhaita. Că, asa a poruncit Sfântul, lui Uar, sluga sa, căruia, la pătimirea lui, i-a zis: “Trupul meu să-l duci în Evhaita, în ţara strămoşilor mei”.

Deci, cel care va voi să ştie toate cele despre acest Sfânt, să citească pătimirea lui, cea pe larg scrisă. Noi, aici, vom pomeni minunea cea luminată care s-a făcut cu icoana lui, despre care mărturisesc Sfântul Anastasie Sinaitul şi Sfântul Ioan Damaschin.

Şi minunea a fost aşa: Este un loc, departe de cetatea Damascului, ca la patru mii de paşi, care se numeşte Carsat, unde era Biserica Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat. Acest loc l-au luat turcii în stăpânirea lor şi au început a locui acolo, au intrat în biserica Mucenicului şi au pângărit-o cu toate necurăţiile. Că au băgat în ea dobitoacele lor şi femeile şi copiii lor. Şi era acolo, închipuit pe perete, cu vopsele, chipul Sfântului Mare Mucenic Teodor. Şi, într-o zi, şezând mulţi turci în biserica aceea şi vorbind între ei, unul a luat un arc şi o săgeată şi încordându-l, a tras în icoană. Şi s-a înfipt săgeata în umărul cel drept al Sfântului şi, îndată, a curs sânge din icoană, ca dintr-un om viu.

Şi, văzând acea minune, turcii s-au mirat, însă n-au ieşit din biserică, ci locuiau în ea, mai departe. Şi erau acolo douăzeci de saracini cu femeile şi copiii lor, şi, în puţine zile, ca loviţi de o amară moarte, toţi au pierit. Iar cei ce locuiau afară din biserică, în aceeaşi vreme, au rămas întregi şi sănătoşi. Şi spune Cuviosul Anastasie Sinaitul, despre icoana aceea, pe care însuşi a văzut-o, că erau pe ea urme de sânge care cursese din rană. Această minune a fost spre înfricoşarea turcilor celor necredincioşi, iar nouă, credincioşilor, spre învăţătură, ca să stim că datori suntem a cinsti Sfintele icoane, că prin ele ni se dă şi lucrează întru noi darul cel minunat al Dumnezeului nostru.