
Sfântul Iona, Mitropolitul Moscovei şi făcătorul de minuni al întregii Rusii, s-a născut în oraşul Galich, într-o familie creştină pioasă. Tatăl Sfântului se numea Teodor. Tânărul a primit tunsura monahală într-una din mănăstirile Galich-ului, pe când avea doar doisprezece ani. De acolo, el s-a transferat la mănăstirea moscovită Simonov, unde a împlinit diferite ascultări, mai mulţi ani.
Odată, Sfântul Fotie, Mitropolitul Moscovei (27 mai şi 2 iulie), a vizitat Mânăstirea Simonov. După o Slujbă a Paraclisului, el i-a binecuvântat pe Arhimandrit şi pe fraţi şi, de asemenea, a ţinut să-i binecuvânteze şi pe acei călugări care îşi împlineau ascultările prin mănăstire.
Ajungând la brutărie, el l-a văzut pe Sfântul Iona dormind, epuizat de munca lui. Degetele mâinii drepte ale Sfântului erau aşezate în semn de binecuvântare. Sfântul Fotie a poruncit să nu fie trezit. El l-a binecuvântat pe călugărul dormind şi le-a prezis celor prezenţi că acesta va ajunge ierarh mare al Bisericii Ruse, umblând mult pe calea mântuirii.
Predicţia Sfântului Fotie s-a împlinit. Câţiva ani mai târziu, Sfântul Iona a fost făcut Episcop de Riazan şi Murom.
Sfântul Fotie s-a mutat la Domnul, în 1431. La cinci ani după plecarea sa din această lume, Sfântul Iona a fost ales Mitropolit al Întregii Rusii, pentru viaţa sa plină de virtuţi şi sfântă. Mitropolitul nou ales a călătorit la Constantinopol, pentru a fi recunoscut ca mitropolit, de Patriarhul Iosif al II-lea (1416-1439). Cu puţin înainte de aceasta, Isidor, bulgarul, fusese aşezat ca mitropolit. Petrecând un timp scurt la Kiev şi Moscova, Isidor participase la Consiliul din Florenţa (1438) unde a îmbrăţişat catolicismul. Un consiliu al ierarhilor ruşi şi al clerului îl depusese pe Isidor din poziţia de mitropolit, acesta fiind obligat să fugă în ascuns la Roma (unde a murit în 1462).
Sfântul Iona a fost ales în unanimitate Mitropolit al întregii Rusii. El a fost hirotonit de ierarhii ruşi din Moscova, cu binecuvântarea Patriarhului Grigorie al III-lea (1445-1450) al Constantinopolului. A fost prima dată când episcopii ruşi au consacrat propriul lor mitropolit. Sfântul Iona a devenit mitropolit, pe 15 decembrie 1448. Cu zelul său arhipăstoresc, şi-a condus turma către virtute şi pioşenie, răspândind credinţa ortodoxă prin cuvânt şi faptă. În ciuda poziţiei sale înalte, el a continuat nevoinţele sale monahale, ca mai înainte.
În 1451, tătarii au avansat în mod neaşteptat spre Moscova; au incediat împrejurimile şi au pregătit un atac asupra oraşului. Mitropolitul Iona a condus o procesiune de-a lungul zidurilor oraşului, ceea ce înseamna ca Dumnezeu să salveze oraşul şi poporul. Văzându-l pe călugărul Antonie din Mânăstirea Ciudov, remarcat pentru viaţa sa plină de virtuţi, Sfântul Iona a spus:
“Fiul meu şi frate Antonie! Roagă-te Milostivului Dumnezeu şi Preacuratei Maici a lui Dumnezeu, pentru eliberarea oraşului şi pentru toţi creştinii ortodocşi”.
Smeritul Antonie a răspuns:
“Mare ierarh! Să mulţumim lui Dumnezeu şi Preacuratei Maici. Ţi-a auzit rugăciunea şi s-a rugat Fiului ei. Oraşul şi toţi creştinii ortodocşi vor fi mântuiţi, prin rugăciunile voastre. Inamicul se va depărta în curând. Domnul a hotărât ca eu, singur, să fiu ucis de duşman”.
Numai ce a spus aceasta, bătrânul, o săgeată a inamicului l-a şi lovit.
Profeţia Cuviosului Antonie a fost făcută pe 2 iulie, la Sărbătoarea Aşezării Veşmântului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în Vlaherne. O tulburare a apărut între tătari şi au fugit înfricoşaţi şi terorizaţi.
În curtea sa, Sfântul Iona a ridicat o biserică, în cinstea Aşezării Veşmântului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru a cinsti eliberarea Moscovei de sub inamic.
Sfântul Iona s-a mutat la Domnul în anul 1461 şi vindecări minunate au început să aibă loc la mormântul său.
În 1472, Sfintele Moaşte neputrezite ale Mitropolitului Iona au fost descoperite şi aşezate în Catedrala Adormirii Maicii Domnului, la Kremlin (Mutarea Sfintelor sale Moaşte este serbată pe 27 mai). Un Consiliu al Bisericii Ruse, din 1547, a stabilit cinstirea Sfântului Iona, Mitropolitul Moscovei. În 1596, Patriarhul Iov l-a adăugat, pe Sfântul Iona, Soborului Ierarhilor din Moscova (5 octombrie).
Cu ajutorul lui Dumnezeu, traducere Lăcaşuri Ortodoxe






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
