Sfântul Ioan Zedazeni din Zaden, Georgia, cu cei 12 ucenici ai săi

Sfântul nostru Părinte Ioan Zedazeni şi cei doisprezece ucenici ai săi, Aviv din Nekresi, Antonie din Martcopi, David din Gareji, Zenon din Icalto, Tadeu din Stepanţminda, Iesei din Tsilkani, Iosif din Alaverdi, Isidor din Samtavisi, Mihail din Ulumbo, Pirru din Breti, Ştefan din Khirsa şi Şio din Mgvime, au fost asceţi sirieni şi Părinţii întemeietori ai vieţii monahale georgiene.

Sfântul Ioan şi-a primit educaţia duhovnicească în Antiohia. La începutul tinereţii sale a fost tuns călugăr şi s-a retras în pustie. Domnul, recunoscându-i smerenia, sârguinţa în postire şi trezvia în credinţă, l-a binecuvântat pe slujitorul Său credincios, cu darul de a vindeca bolnavii şi de a izgoni demonii. Sfântul Ioan a fost slăvit pentru faptele şi minunile sale sfinte. Mulţimi curioase aveau să roiască în jurul lui şi, după ceva timp, a considerat necesar să se retragă într-o şi mai mare izolare.

Luând cu el mai mulţi dintre ucenicii săi, a ales o zonă îndepărtată, şi-a făcut o chilie şi a început viaţa de sihastru. Odată, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a apărut Sfântului Ioan şi i-a spus: „Ia doisprezece călugări şi mergi cu ei în Georgia, naţiunea luminată de Nina Întocmai cu Apostolii, şi întăriţi sufletul creştin al poporului său”.

Sfântul Ioan le-a vorbit despre viziune ucenicilor săi şi, după mult post şi rugăciune, a ales doisprezece dintre ei: Avivus, Antonie, David, Zenon, Tadeu, Isidor, Iosif, Iesei, Mihail, Pir, Ştefan şi Şio. El şi-a părăsit ucenicii rămaşi în pustie, lăsându-i în grija stareţului, Fericitul Cuvios Eftimie, şi a plecat în Georgia cu cei doisprezece pe care i-a ales.

Prin arătare dumnezeiască, regele georgian Parsman şi Patriarhul Evlavios au primit vestea bună că Părinţii Cuvioşi se aflau în Mesopotamia, în drum spre Georgia, şi s-au grăbit să-i întâmpine cu onorurile cuvenite. Regele Parsman şi Patriarhul Evlavie s-au întâlnit cu Sfinţii Părinţi, când se apropiau de Mtskheta.

Sfinţii Părinţi s-au închinat la Lemnul izvorâtor de mir al Stâlpului Viu şi la Tunica lui Hristos, din Catedrala Svetitskhoveli. De acolo, Sfântul Ioan şi ucenici săi au călătorit în întreaga Georgie, vizitând numeroasele ei locuri sfinte.

Cu binecuvântarea Patriarhului Evlavios, Sfântul Ioan şi ucenicii săi s-au stabilit pe Muntele Zedazeni, unde mai înainte se aflase un templu păgân al idolului Zadeni. Călugării vieţuiau în chilii sărăcăcioase, mâncând doar plante şi rugându-se neîncetat.

După ce au auzit despre eforturile duhovniceşti ale Sfântului Ioan şi ale ucenicilor săi, credincioşii creştini au început să se adune la Muntele Zedazeni. Mulţi erau aprinşi cu dorul după viaţa monahală, iar unii abandonaseră lumea, pentru a se alătura Sfinţilor Părinţi din Zedazeni. În acest fel, Muntele Zedazeni s-a transformat într-un lăcaş al pustnicilor.

Într-o noapte, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a apărut din nou Sfântului Ioan înainte şi l-a îndrumat să-şi trimită ucenicii în toată ţara, să predice Cuvântul lui Dumnezeu. Dimineaţă, după ce le-a relatat ucenicilor săi viziunea, Sfântul Ioan i-a sfătuit: „Domnul nostru Iisus Hristos ne-a trimis să facem fapte bune, pentru această ţară şi pentru oamenii ei, pentru că sunt seminţe proaspăt semănate în credinţa creştină. Prin urmare, să ieşim, fiecare în direcţia sa, să predicăm Cuvântul lui Dumnezeu!”.

Sfântul Ioan a rămas la Zedazeni şi a continuat lucrarea sa obişnuită, în tovărăşia Diaconului Ilie. Muntele Zedazeni era fără apă, dar Sfântul Ioan s-a rugat lui Dumnezeu pentru un izvor, iar Domnul i-a trimis un izvor vindecător, în vârful muntelui. Prin sfintele rugăciuni ale Sfântului Ioan, un urs care venea deseori la izvor să bea a fost îmblânzit şi a devenit paznic şi ocrotitor al Mănăstirii Zedazeni.

(Până în prezent, fiarele pădurii Zedazeni nu au deranjat niciodată vreun suflet). Prin rugăciunile Sfântului Ioan, un om mut şi paralizat din copilărie a început să vorbească şi să meargă.

După ce i-a slujit lui Dumnezeu timp de mulţi ani, Domnul l-a chemat pe Sfântul Ioan la Sine, spunând: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul Tatălui tău Avraam. Vino şi îţi voi da odihnă”.

Sfântul Ioan a văzut Cerurile deschise şi puterile netrupeşti, cu mulţimea sfinţilor, strălucind. El le ceruse, înainte, ucenicilor săi să fie îngropat în peştera în care vieţuise.

După mutarea sa la Domnul, ucenicii Sfântului Ioan s-au gândit între ei că o peşteră sărăcăcioasă nu este potrivită pentru a sluji drept loc de mormânt al Sfântului lor Părinte şi, cu mare respect, i-au îngropat rămăşiţele într-o biserică de la poalele muntelui. Dar, dintr-o dată, un cutremur violent a zguduit pământul unde stăteau. Pământul a încetat să se cutremure, abia după ce ucenicii înspăimântaţi şi-au amintit de dorinţa păstorului lor şi şi-au dat seama că fusese un semn al lui Dumnezeu. Deci ucenicii, un preot şi un diacon au dezgropat Sfintele Moaşte şi l-au reîngropat pe Sfântul Ioan, după voia sa. În timp ce se petrecea mutarea, Sfintele Moaşte ale Sfântului Ioan au vindecat mulţi bolnavi şi oameni posedaţi de duhuri rele.

În secolul al X-lea, în timpul Patriarhului georgian Clement (908-923), a fost construită o biserică, în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, pe latura de sud a peşterii Sfântului Ioan. Mormântul Sfântului Părinte este situat lângă Altarul acestei biserici.

Sfântul Mucenic Aviv din Nekresi a fost sfinţit Episcop de Nekresi, la cererea lui Parsman al VI-lea, Rege de Kartli şi a Patriarhului Evlavie. Plin de râvnă sfântă, Episcopul Aviv a convertit mulţi păgâni la credinţa creştină.

În secolul al VI-lea, perşii au forţat mulţi georgieni să-L nege pe Hristos şi să se închine focului, după propriul obicei. Când Sfântul Aviv a turnat apă pe altarul lor de jertfă pentru a stinge „focul sfânt”, perşii înfuriaţi l-au bătut cu cruzime, apoi l-au ucis cu pietre.

Din ordinul marzbanului (vicerege persan), Sfintele Moaşte ale Mucenicului Aviv au rămas trei zile sub cerul liber. Dar spre marea uimire a marzbanului, nici fiarele, nici vreo pasăre nu le-a atins.

În a patra noapte, au sosit călugări de la Mănăstirea Rechi şi au mutat Sfintele Moaşte la Mănăstirea Samtavisi pentru îngropare după cuviinţă. Mai târziu, din ordinul lui Stepanoz (600-619), conducătorul de drept al Kartli, Sfintele Moaşte ale Sfântului Aviv au fost din nou mutate, la Mănăstirea Samtavro din Mtskheta, şi îngropate în sanctuarul de sub Masa Altarului.

Sfântul Antonie de Martcopi purta întotdeauna cu el o icoană a Mântuitorului „Nefăcută-de-mâini-omeneşti” pe care o adusese de la Edessa, din Asia Mică.

Iubitor de singurătate, Sfântul Antonie s-a aşezat în Defileul Lonoati, dar mulţi creştini curioşi, atraşi de rugăciunile şi minunile sale, i-au tulburat izolarea. Aşadar, Sfântul Părinte a construit o mănăstire pentru credincioşii săi ucenici, s-a retras în sihăstrie dincolo de Râul Alazani şi s-a aşezat mai târziu pe Muntele Akriani. În noul său schit, mânca îndeosebi plante şi scoarţă de copac, iar Dumnezeu trimitea un urs să-i aducă de mâncare. Mai târziu, Sfântul Antonie a ridicat un stâlp în vârful muntelui şi a locuit pe el timp de optsprezece ani.

Cuviosul Părinte a primit un semn de la Dumnezeu, când i s-a apropiat mutarea la Domnul şi, în momentul mutării sale, statea îngenuncheat în rugăciune în faţa icoanei Mântuitorului. Ucenicii săi i-au dus Sfintele Moaşte jos de pe stâlp şi le-au îngropat în mănăstirea pe care o întemeiase, în faţa icoanei Maicii Domnului.

Sfântul David de Gareji s-a stabilit mai întâi la periferia Tbilisi, noua capitală a Georgiei. Prin minunata sa propovăduire, Sfântul David a convertit mulţi închinători la foc şi a adus oameni de alte multe credinţe, la credinţa creştină.

Într-o zi, închinătorii la foc s-au răzbunat: au mituit o femeie însărcinată să accepte planul lor şi să-l acuze pe Sfântul David de adulter. Dar minunatul Sfânt David şi-a atins toiagul de pântecele femeii şi a spus: „În numele Domnului Iisus Hristos, îţi poruncesc, pruncule, spune-ne cine este tatăl tău adevărat!”. Pruncul a rostit numele adevăratului său tată, din pântecele mamei sale. Mulţimea prezentă a fost revoltată şi a sărit asupra calomniatorilor păgâni.

Adânc deranjat de revoltă şi incapabil să oprească vărsarea de sânge, Sfântul David a plecat împreună cu ucenicul său Lucian.

Sfinţii David şi Lucian s-au stabilit în sălbăticia Gareji din sud-estul Georgiei. Domnul le-a dat hrană din abundenţă: în fiecare zi, cu excepţia miercurilor şi vinerilor, o turmă de cerbi îi vizita. Lucian lua laptele animalelor şi, când David făcea semnul Crucii peste lapte, se transforma în mod minunat în brânză.

Vestea minunilor săvârşite de Sfinţii Părinţi s-a răspândit rapid şi, curând, Pustia Gareji a devenit un refugiu pentru mulţi creştini care erau insetaţi după adevărata viaţă ascetică.

După ceva timp, un monah evlavios numit Dodo a venit din Ninoţminda, un sat din estul Georgiei şi, după ce a primit binecuvântarea de la Părintele său duhovnicesc, a înfiinţat Mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în partea de est a Munţilor Gareji.

Sfântul David s-a dus la Ierusalim în pelerinaj, dar când a ajuns acolo, s-a considerat brusc nevrednic şi nu a îndrăznit să intre pe porţile oraşului. S-a rugat cu ardoare în faţa porţilor, apoi, în profunda sa smerenie, a ales trei pietre pe care să le ia cu el drept comoară şi a plecat. În aceeaşi noapte, un înger i s-a arătat Patriarhului Ilie al Ierusalimului şi i-a spus că un călugăr pe nume David, care sosise din Georgia, a luat tot harul ţării Sfinte. Mesagerii Patriarhului l-au găsit pe Sfântul David şi i-au luat două pietre. A treia piatră a dus-o cu el înapoi la Mănăstirea Gareji.

După ce a slujit Domnului toată viaţa sa, prin multe suferinţe şi multe necazuri, Sfântul David, plăcut lui Dumnezeu, s-a aşezat cu pace în Domnul, şi a fost înmormântat la Mănăstirea David-Gareji.

Sfântul Iesei din Tsilkani a fost sfinţit Episcop de Tsilkani, de către Patriarhul Evlavie, la propunerea Sfântului Ioan de Zedazeni. Sfântul Părinte a predicat multor mulţimi şi a convertit mulţi necredincioşi. În scurt timp, mulţi adepţi se adunaseră în jurul lui. Sfântul Isai, ca şi alţi ucenici ai Sfântului Ioan, a fost înzestrat cu puterea facerii de minuni.

Odată, Sfântul Ioan a decis să testeze credinţa ucenicilor săi şi a cerut fiecăruia să facă o minune. Când a venit rândul Sfântului Isidor, el a coborât la Râul Ksani, l-a traversat, apoi şi-a atins toiagul de apă şi a strigat: „În numele Domnului, îţi poruncesc să mă urmezi!”. Imediat râul a început să curgă în direcţia opusă şi urma fiecare mişcare a Cuviosului Părinte. Sfântul Isidor a condus râul spre Mănăstirea Tsilkani.

După ce au asistat la această minune, mulţi oameni s-au convertit la adevărata credinţă.

Sfântul Isidor a primit un semn din cer când i s-a apropiat mutarea la Domnul. A primit Sfânta Împărtăşanie şi şi-a dat sufletul în rugăciune, lui Dumnezeu. Sfântul Isidor este înmormântat în Biserica Tsilkani a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Sfântul Iosif din Alaverdi purta întotdeauna cu el o cruce care fusese realizată din lemnul Crucii Dătătoare de Viaţă a Mântuitorului nostru. Cu binecuvântarea învăţătorului său, Sfântul Iosif a propovăduit Evanghelia lui Hristos în toată regiunea Kartli din estul Georgiei şi ulterior s-a stabilit în pustia Alaverdi.

Odată, Sfântul Iosif a întâlnit un nobil păgân şi i-a predicat Cuvântul lui Dumnezeu. Profund inspirat de Părinte, prin predicarea plină de har a lui Iosif, nobilul a întemeiat o Mânăstire în Alaverdi. Sătenii din regiune au auzit despre marile fapte duhovniceşti ale Sfântului Părinte şi mulţi dintre ei au părăsit lumea pentru a se alătura lui. Numărul asceţilor din regiune a început să crească constant, din acel moment.

Când viaţa sa lungă şi plină de nevoinţe se apropia de sfârşit, Sfântul Iosif a numit un nou stareţ pentru mănăstire şi s-a mutat cu pace la Domnul. Până în prezent au avut loc multe minuni la mormântul său din Mânăstirea Alaverdi.

Din tinereţe, Sfântul Şio de Mgvime (al peşterii) a fost ucenic al Sfântului Ioan din Zedazeni şi l-a urmat în Georgia. Sfântul Şio (Chio) s-a stabilit în Sarkineti, o regiune la nord-vest de Mtskheta. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu l-a binecuvântat pe călugăr şi el şi-a îndeplinit munca după îndrumările sale.

Un porumbel avea să-i aducă hrana binecuvântatului Părinte, iar Sfântul Evagrie (la acea vreme conducătorul Tsikhedidi) a asistat la această minune într-o zi în timp ce vâna în zonă. Adânc inspirat de neîncetatele sale munci, Prinţul a părăsit lumea pentru a deveni ucenicul Sfântului Şio. Nu a trecut mult timp până când pustia Sfântului Şio s-a umplut de oameni care tânjeau după viaţa ascetică. Sfântul Şio a întemeiat o mănăstire în Sarkineti, a adunat aproape două mii de călugări pentru a lucra acolo cu el şi i-a instruit într-o viaţă ascetică strictă.

După ce a făcut nenumărate minuni, Sfântul Şio i-a promis lui Dumnezeu că va petrece restul vieţii sale într-un puţ pe care îl săpase pentru el însuşi. El l-a numit pe Evagrie stareţ al mănăstirii şi a intrat în zăvorâre în fundul fântânii. Acolo a petrecut cincisprezece ani şi s-a mutat cu pace la Domnul. Sfintele Moaşte ale Sfântului Şio sunt îngropate în acea fântână şi până în ziua de azi au avut loc multe minuni la mormântul său.

Sfântul Pir din Breti, numit „Chip Dumnezeiesc al Pocăinţei”, a întemeiat o mănăstire în Breti, pe malul râului Jvarisţcali. Sfintele sale Moaşte sunt îngropate în biserica din acea mănăstire.

Sfântul Isidor din Samtavisi a predicat credinţa creştină în Kartli timp de mulţi ani, conform indicaţiilor învăţătorului său. Pe malul estic al Râului Rekhula, el a întemeiat Mânăstirea Samtavisi a Icoanei Mântuitorului „Nefăcută de mâini omeneşti”. El s-a mutat la Domnul şi a fost înmormântat în acea mănăstire.

Sfântul Tadeu din Stepanţminda a predicat mai întâi la Mtskheta, iar mai târziu a întemeiat o mănăstire la poalele Muntelui Zedazeni. După mutarea la Domnul a Sfântului Ioan, Sfântul Tadeu a continuat să predice în tot Kartli şi a ridicat multe biserici noi. Printre acestea, Biserica Sfântului Întâi Mucenic Ştefan din Urbnisi este un exemplu prin de slavă. Aproape de sfârşitul vieţii sale, Sfântul Tadeu s-a retras într-o peşteră de pe Muntele Tsleva, nu departe de oraşul Kaspi. El s-a mutat cu pace la Domnul şi este îngropat în acel loc.

Sfântul Ştefan din Khirsa şi însoţitorii săi au predicat în toată regiunea Kakheti din estul Georgiei. Mai târziu Sfântul ştefan a înfiinţat Mănăstirea Khirsa, lângă Castelul Kharnabuji. El este înmormântat în Biserica Sfântului Întâiului Mucenic Ştefan, din Khirsa.

Sfântul Zenon din Icalto a predicat credinţa creştină în nordul Kakheti şi a întemeiat Mânăstirea Icalto. El s-a mutat cu pace la Domnul, după ce a făcut multe fapte bune în numele adevăratei credinţe. Sfântul Zenon este înmormântat la Icalto, în Biserica Icoanei Mântuitorului „Nefăcută de Mâini”.

Sfântul Mihail de Ulumbo a propovăduit credinţa creştină în nordul Kartli şi Osetia. El a întemeiat o mănăstire în zona Ulumbo (numită după Muntele Olimp, un centru al monahismului din Bythinia, Asia Mică), unde mai târziu au fost îngropate Sfintele sale Moaşte făcătoare de minuni.

Mulţi fii georgieni au crescut în mănăstirile întemeiate de cei treisprezece părinţi sirieni. Timp de secole, harul divin al sfinţilor asceţi s-a răspândit în poporul georgian şi în toată ţara.

Aceste mânăstiri şi Sfinţii Părinţi care le-au întemeiat continuă să apere poporul georgian împotriva oricărui fel de păcat şi de necredinţă.