Sfântul Ilarion cel Nou, egumenul Mânăstirii Dalmation (sec. IX)

În ziua de 6 iunie, se face pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ilarion cel Nou, egumenul Mânăstirii Dalmation (sec. IX).

Fericitul Ilarion a trăit pe vremea împăraţilor Nichifor Patriciul, Stavrichie, Mihail Rangabe, Leon Armeanul şi Teofil, luptătorul împotriva icoanelor, trăgându-se cu neamul din Capadochia şi având părinţi cu numele Petru şi Teodosia. Tatăl său era cunoscut împăratului, că el da pâine la masa împărătească. Deci, după ce a crescut Cuviosul, a fost dat la şcoală, ca să înveţe Sfintele Scripturi. Iar, când s-a făcut ca de douăzeci de ani, a lăsat pe tată şi pe mamă, casa şi bogăţia şi toată lumea, după cuvântul Evangheliei, şi s-a făcut monah, în mânăstirea ce se numea a lui Dalmat şi, acolo, a luat marea şi îngereasca rânduială, adică s-a făcut schimnic.

Deci, având ascultare, smerenie şi liniste, a slujit în grădina mânăstirii zece ani, şi, dupa ce şi-a curăţit sufletul de toată patima şi s-a luminat cu bunătăţile, ca soarele, atunci, cu darul cel dumnezeiesc, s-a făcut făcător de minuni, că a izgonit un duh necurat care bântuia un tânăr. Deci, pentru aceasta, egumenul mânăstirii l-a făcut pe el preot chiar fără să vrea el. Iar, după moartea egumenului aceluia, trecând căţiva ani, Sfântul a plecat din mânăstire şi a trecut la locul numit Opsichiul şi, de acolo, a mers la Mânăstirea Cataronilor.

Deci, înştiinţându-se de aceasta, monahii mânăstirii sale au dat de veste Sfântului Nichifor, că era atunci patriarh, iar acesta, la rândul său, a vestit pe împăratul Nichifor Patriciu, îndemnându-l să trimită ca să aducă înapoi pe Cuviosul.

Drept aceea, Cuviosul, ascultând de îndemnurile împăratului şi ale patriarhului, s-a întors şi a fost făcut egumen şi arhimandrit, cu hotărârea sinodului, după cum era acolo obiceiul. Deci, a petrecut Cuviosul opt ani, păstorind turma lui Hristos, ca ucenic al dascălului său, Sfântul Grigorie Decapolitul.

Iar, când s-a facut împărat Leon Armeanul, la anul 813, şi a lepădat închinăciunea la Sfintele icoane, atunci şi Cuviosul Ilarion a fost adus la împărat şi, fiind ademenit de acesta cu oarecare făgăduinţe şi îngroziri, ca să nu se închine Sfintelor icoane, Sfântul l-a mustrat pe el, numindu-l păgân şi ca un nou Iulian, lepădat de credinţă.

Şi s-a mâniat împăratul pentru cuvintele acestea şi, îngrozindu-l pe el, că are să-i dea nesuferite chinuri, l-a pus în temniţă. După o vreme, aducându-l iar, de faţă, la cercetare, şi nimic sporind, l-a dat patriarhului, cel de un gând cu împăratul, anume Teodot, cu porecla Casiter, care luase scaunul, după izgonirea, pentru dreapta credinţă, a fericitului Nichifor. Acest Teodot, mincinos patriarh, a făcut Cuviosului Ilarion acelaşi lucru ca şi împăratul, închizându-l într-o temniţă întunecoasă şi chinuindu-l multe zile, cu foamea şi cu setea.

Deci, înştiinţăndu-se monahii şi ucenicii săi, aceştia au mers la împărat, zicând: “Dă-ne împărate pe păstorul nostru, iar noi îţi făgăduim că ne vom supune voinţei tale”. Iar împăratul, bucurându-se, le-a dat îndată pe părintele lor. Deci, fiind dus Sfântul în mânăstire, acesta a petrecut câtăva vreme, primind puţină odihnă, dupa atâtea patimi şi foame. Dar a fost întors spre pătimiri, că împăratul, văzându-se batjocorit de călugari, care nu şi-au împlinit făgăduinţa lor, a trimis pe ostaşii săi, ca să pedepsească pe monahi, iar pe Sfânt să-l închidă în temniţa aceea şase luni, primind multe necazuri şi ocări de la egumenul acelei mânăstiri.

Deci, a fost dus, iarăşi, la Constantinopol, din porunca împărătească. Însă, pătimitorul lui Hristos, Ilarion, neascultând porunca împăratului, a fost închis în altă mânăstire, care se numea Ciclovia, unde a fost ţinut doi ani şi şase luni, într-o temniţă murdară. De acolo l-au scos pe Sfânt şi, primind multe bătăi, a fost surghiunit în cetatea Protilia.

Într-această vreme, rău credinciosul împărat Leon, care a pierdut pe mulţi, a pierit cumplit, că a fost tăiat cu săbiile, în biserică, de ostaşii săi, chiar în locul unde a fost batjocorită şi întinată Sfânta Icoană a lui Hristos, lepădându-şi, astfel spurcatul suflet. Deci, luând scaunul împărăţiei, Mihail Travlu, acesta a poruncit să elibereze din legături şi din temniţe pe toţi cei dreptcredincioşi.

Atunci, fiind eliberat şi Sfântul Ilarion, acesta nu s-a întors în mânăstirea sa, scaunele bisericeşti fiind încă ţinute de învăţătorii mincinoşi, ci a petrecut la o oarecare bătrână credincioasă, care i-a dat un loc liniştit pe moşia sa, făcându-i o chilie şi slujindu-i lui timp de şapte ani.

Iar, pe când împărăţea fiul lui Travlu, luptătorul împotriva icoanelor, Teofil, la anul 829, acesta a dat poruncă să fie prinşi toţi cei care mărturisiseră credinţa lor în Sfintele icoane, şi a început a-i sili pe ei să lepede cinstirea icoanelor, punându-i în temniţă.

Atunci, a fost cercetat Sfantul Ilarion, ca să se vadă dacă se va supune poruncii împărăteşti. Însă, fiindcă Sfântul l-a mustrat pe Teofil ca pe un păgân şi înşelător, a luat o sută şaptesprezece toiege pe spate şi, după aceea, a fost izgonit în insula Afusia, aproape de insula Alona, ce se află sub cârmuirea arhiepiscopului Priconisului. Deci, acolo, Sfântul, săpând într-o piatră, şi-a făcut o chilie mică şi îngustă, iar prin rugăciune a scos şi apă şi a petrecut acolo opt ani. Iar, după ce s-a săvârşit Teofil, soţia lui, Teodora împărăteasa, a adunat în Sinod, în anul 843, la Constantinopol, pe toţi mărturisitorii şi cuvioşii părinţi ce se aflau în izgoniri, şi au întărit Ortodoxia, înălţând şi cinstind Sfintele icoane. Atunci, şi Cuviosul Ilarion a fost eliberat din surghiun şi s-a întors la mânăstirea sa, a Dalmatiului. Deci, vieţuind acolo trei ani de zile şi strălucind cu faptele bune şi minunile sale, s-a dus către Domnul, fiind de şaptezeci de ani.