Publicat pe 03.03.2021

Sfântul Cuvios Şio Mgvime

Biserica Ortodoxă Georgiană îl pomeneşte pe Sfântul Şio din Mgvime de mai multe ori pe parcursul anului. Sfântul Ioan de Zedazeni şi cei doisprezece ucenici ai săi, printre care se afla Sfântul Şio din Mgvime, sunt cinstiţi pe 7 mai; mutarea la Domnul a Sfântului Şio se sărbătoreşte pe 9 mai; iar în joia din Săptămâna Brânzei, Biserica sărbătoreşte minunea care, de secole, se săvârşea în fiecare an la mormântul Sfântului Şio.

 

Istoricul secolului al XIX-lea, Marie Brosset, nota că, în fiecare an de dinainte de secolul al XVIII-lea, în ziua de joi a Brânzei, Sfintele Moaşte ale Sfântului Şio ieşeau afară din pământ, din locul înmormântării lor. Cei care se închinau cu credinţă şi veneraţie primeau vindecări în suferinţelor lor.

 

În secolul al XVIII-lea Şahul persan Nadir (1736-1747) a invadat Georgia. Auzind despre această minune şi devenind convins de adevărul ei, înfuriat a atacat mănăstirea şi a distrus lăcaşul în care se aflau Sfintele Moaşte ale Sfântului. Mai târziu, un grup de creştini a strâns Sfintele Moaşte ale Sfântului Şio şi le-a îngropat în locul lor de odinioară, dar până astăzi nu s-au mai ridicat vreodată.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.