Sfântul Cuvios Silvestru, stareţ de Obnora

Sfântul Cuvios Silvestru din Obnora a fost unul dintre ucenicii Sfântului Serghie de Radonej (25 septembrie şi 5 iulie). După încheierea ascultării sale în Mânăstirea Preasfintei Treimi, Sfântul Silvestru a primit binecuvântarea de a viețui singur în pustie.

În adâncul pădurii de la Râul Obnora care se varsă în Râul Costroma, el a ridicat o cruce pe locul ales şi şi-a început lucrarea ascetică. Mult timp, nimeni nu a ştiut nimic despre pustnicul sfânt. Chilia lui a fost descoperită de un ţăran, care îşi rătăcise drumul. El i-a zis pustnicului, cum oamenii văzuseră raze strălucitoare şi un stâlp de nor deasupra locului în care acela vieţuia. Călugărul a plâns cu lacrimi, îndurerat, pentru că locul nevoinţelor sale fusese descoperit. Atunci, pelerinul i-a cerut Sfântului să-i vorbească despre sine.

Sfântul Silvestru a istorisit cum locuia acolo de o lungă perioadă de timp şi cum se hrănea cu coajă de copac şi rădăcini. La început slăbise nemâncând pâine, încât căzuse la pământ, din cauza slăbiciunii. Imediat, însă, un înger i-a apărut sub chipul unui bărbat minunat şi l-a atins pe mâna. Din acel moment, Sfântul Silvestru nu a mai simţit vreo suferinţă.

Mai târziu, ţăranul s-a întors la Sfânt şi i-a adus pâine şi făină. Această întâlnire a fost suficientă pentru ca nevoinţele pustnicului să devină cunoscute multora. Curând, ţăranii au început să vină la el, din aşezările din jur. Sfântul Silvestru le-a permis să-şi construiască chilii, lângă el.

Când s-au strâns fraţii, Sfântul Silvestru a mers la Moscova şi i-a cerut binecuvântarea, Sfântului Alexie (12 februarie), de a zidi un lăcaş în cinstea Învierii lui Hristos. Ierarhul i-a dăruit un Antimis (acea pânză sfinţită, cu părticele sfinte din Sfinte Moaşte de Sfinţi Mucenici, necesară pentru săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii) şi l-a făcut stareţ al mânăstirii astfel întemeiate.

Odată cu ridicarea bisericii, numărul fraţilor a crescut rapid, iar Sfântul se retrăgea deseori, pentru a se ruga singur în desișul pădurii. Acest loc a primit numele de “Dumbrava Poruncii”, deoarece Sfântul Silvestru poruncise ca niciun copac să nu fie tăiat acolo. În acestă Dumbravă, el a săpat trei puţuri şi un al patrulea pe partea de deal dinspre Râul Obnora. Când Sfântul s-a întors din singurătate, mulţi oameni l-au aşteptat la mânăstire, fiecare dintre ei vrând să primească binecuvântare şi să-i audă sfatul.

Mai târziu, Sfântul s-a îmbolnăvit grav, iar fraţii, care rămâneau în încurcătură ori de câte ori acesta pleca în singurătate, erau cu atât mai înfricoşaţi de apropierea morţii sale.
“Nu vă îndureraţi de aceasta, iubiţi fraţi”, a spus el, mângâindu-i: “Căci totul este după voia lui Dumnezeu. Păziţi poruncile Domnului şi nu vă fie frică să suferiţi nenorociri în această viaţă, ca să primiţi plată în Ceruri. Dacă am găsit îndrăzneală înaintea Domnului, şi viaţa mea Îi este plăcută, atunci acest loc sfânt nu se va nărui după plecarea mea. Rugaţi-vă Domnului Dumnezeu şi Preacuratei Lui Maici, ca să vă păzească de ispite”.

Sfântul Silvestru s-a mutat la Domnul, pe 25 aprilie 1479, şi a fost îngropat în partea dreaptă a bisericii de lemn a Învierii.

Înregistrări cu minunile savârşite prin rugăciunile Sfântului s-au păstrat din anul 1645, fiind descrise douăzeci şi trei de astfel de evenimente. Sfântul a vindecat doisprezece oameni, de duhuri rele, şi alţi şase de probleme cu vederea.

O minune care spune mult a avut loc în 1645. Ieromonahul Iov, din mânăstire, a poruncit ţăranilor să taie pădurea interzisă, pentru lemn de foc, şi atunci a rămas fără vedere. După patru săptămâni, el şi-a recunoscut păcatul, s-a pocăit şi a promis să nu mai facă nimic după propria sa voie, ci să asculte sfatul fraţilor. Ieromonahul a săvârşit o Slujbă a Paraclisului, în biserică, după care a fost dus la racla Sfântului Silvestru, iar acolo şi-a recâpătat vederea. Sfântul Cuvios Silvestru, stareţul de Obnora, este cinstit în mod aparte în ziua de 25 aprilie.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere, adaptare şi adăugire Lăcaşuri Ortodoxe – 2023