Sfântul Pahomie din Nerecta, în lume cu numele Iacob, s-a născut în familia unui preot din Vladimir, la Klyazma. Încă din copilărie, cunoştea foarte bine Scripturile Sfinte. Considerând agitaţia trecătoare a acestei lumi ca fiind împovărătoare, a fost tuns în monahism la Mânăstirea Nadanti Vladimir, îndeplinind diverse ascultări, fără cârtire.
Dorind viaţa solitară în sălbăticie, ascetul a părăsit în ascuns mănăstirea şi s-a dus la marginea oraşului Nerecta. Aici, la Râul Gridenca, a găsit un loc potrivit pentru o mănăstire – o insulă ivită în adâncul pădurii. Sfântul a cerut oamenilor din jurul Nerectei să înfiinţeze şi să construiască o mănăstire în vecinătatea Sipanovo, la marginea Costromei. Oamenii din Nerecta, cu mulţumire şi bucurie, au ajutat la ridicarea mânăstirii.
Sfântul Pahomie a pictat o icoană a Preasfintei Treimi şi, după o slujbă, a dus-o în locul în care urma să construiască biserica în numele Preasfintei Treimi. După ce lucrările la ridicarea bisericii s-au încheiat, Sfântul Pahomie a organizat noua mănăstire, care curând a început să atragă călugări.
La mănăstirea nou formată, călugării trebuia să-şi cultive singuri pământul şi să se hrănească din truda propriilor mâini. Sfântul Pahomie de Nerecta a reprezentat un model pentru fraţi, în această rânduială.
S-a mutat la Domnul, în anul 1384, înaintat în vârstă, fiind îngropat în Biserica Preasfintei Treimi, pe care a construit-o. Unul dintre ucenicii Săi, Irinarh, a pictat o icoană a Sfântului Pahomie şi, mai târziu, a fost construit un baldachin pentru Sfintele sale Moaşte. Sfântul Pahomie, stareţul din Nerecta, este cinstit pe 15 mai, dar mai este cinstit şi pe 23 martie, ziua mutării sale la Domnul.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
