Sfântul Cuvios Ipatie, stareţ de Rufin, în Calcedon
Sfântul Ipatie, egumen de Rufin, din Calcedon, s-a născut în Frigia (Asia Minor), în familia unui avocat şi a primit o educaţie bună. Odată, pe când avea vârsta de optsprezece ani, tatăl său l-a pedepsit, motiv pentru care tânărul a plecat de acasă spre Tracia (Balcani).
Acolo s-a ocupat de păzirea vitelor, pentru o vreme, după care a locuit la un preot, care l-a învăţat să cânte Psalmi. Curând, cel ales de Dumnezeu a fost tuns călugăr, într-una din mănăstiri.
Luptându-se împotriva ispitelor cărnii, Sfântul ascet a petrecut cincizeci de zile în postire strictă. Într-o noapte, cu binecuvântarea egumenului, avea să bea vin şi să mânânce puţină pâine, în prezenţa fraţilor, izbăvindu-se de patimile sale.
În căutarea unui nou loc pentru nevoinţele ascetice, Sfântul Ipatie s-a stabilit cu alţi doi călugări în Mânăstirea neglijată Rufin de lângă Calcedon (Asia Minor). Mănăstirea a fost reconstruită şi în curând mulţi călugări s-au adunat în jurul Sfântului ascet, sfântul lăcaş începând să înflorească din nou, din punct de vedere duhovnicesc.
La vârsta de patruzeci de ani, Sfântul Ipatie a fost ales egumen şi a condus mănăstirea timp de patruzeci de ani. Mulţi călugări, imitându-l pe cel ce-i ghida, au ajuns la deplinătate duhovnicească. Pentru viaţa sa ascetică strictă şi iubirea faţă de alţii, Sfântul Ipatie a primit darul facerii de minuni şi al vindecării, de la Domnul. Prin rugăciunile sale, pâinea s-a înmulţit în mănăstire. Cei afectaţi de duhuri rele şi orbii, cei cu scurgeri de sânge, cei slăbiţi, veneau la mănăstire şi erau vindecaţi.
Sfântul Ipatie s-a mutat la Domnul în 446, la optzeci de ani. Înainte de plecarea sa din această lume, a prezis nenorociri ce urmau să vină: o grindină devastatoare, un cutremur şi invazia lui Attila şi a hunilor din Tracia. Acesta este cinstit în mod aparte pe 31 martie.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, traducere Lăcaşuri Ortodoxe

