Sfântul Cuvios Ioan Pustnicul, din Egipt

  În timpul unei persecuţii împotriva creştinilor, văduva credincioasă Iuliania din Armenia s-a ascuns de urmăritori, împreună cu cei doi copii mici ai săi, Ioan şi Temistea. Ea şi-a învăţat copiii să se roage şi să citească Sfintele Scripturi.

   Din când în când, Ioan vizita în secret o mănăstire din apropiere, expunându-se pericolului.

   Odată, un bătrân credincios l-a sfătuit să găsească un loc mai retras pentru rugăciune. Întorcându-se acasă, Sfântul i-a spus mamei că merge să-l viziteze pe bătrân. Gândindu-se că fiul ei se va întoarce curând, l-a lăsat să plece.

   Ioan a mers la vieţuitorul Farmutie din deşert şi a primit binecuvântarea acestuia de a vieţui singur în pustie. Tânărul ascet a găsit o fântână părăsită, care era plină de şerpi, scorpioni şi alte creaturi. El s-a coborât în acea fântână şi a vieţuit acolo timp de zece ani, postind, priveghind, în rugăciune.

   Îngerul care îi aducea pâine de mâncare pustnicului Farmutie îi aducea, de asemenea, pâine şi Sfântului Ioan. Cu toate acestea, îngerul nu îi aducea pâinea direct lui Ioan, pentru ca tânărul ascet să nu cadă în mândrie. Mâncarea îi era trimisă prin Părintele său duhovnicesc, Farmutie.

   Sfântul Ioan a îndurat multe ispite de la cel rău, ca încercare. Duhurile rele au făcut sa apară acolo mama sa, sora sa, rude şi cunoştinţe, ca să îl oblige pe ascet să renunţe la nevoinţele sale. Cu lacrimi, s-au apropiat de el, unul după altul, implorând pe Sfântul Ioan să plece cu ei. În tot acest timp, Sfântul nu a încetat să se roage. În cele din urmă, el a zis: “Mergi de la mine!”, iar duhurile rele au dispărut.

   Sfântul Ioan a vieţuit în fântână, până la mutarea sa la Domnul. Prin lucrarea lui Dumnezeu, Sfântul Hrisichie, care se nevoia în deşert de treizeci de ani, a venit să-l îngroape. Înainte de mutarea sa la Domnul, Sfântul Ioan i-a vorbit lui Hrisichie despre viaţa şi nevoinţele sale spre mântuire. După mutarea lui la Domnul, numeroase minuni s-au făcut pe locul nevoinţelor sale ascetice.