Publicat pe 05.08.2021

Sfântul Cuvios Grigorie din Sinai

Sfântul Grigorie din Sinai s-a născut în jurul anului 1268, în satul de coastă Clazomenia, în apropierea oraşului Smirna (Asia Minor), din părinţi bogaţi. În jurul anului 1290, el a fost luat în captivitate de agareni şi trimis în Laodicea.

 

După ce şi-a recâştigat libertatea, Sfântul a ajuns pe Insula Cipru, unde a fost tuns monah. El a pornit, după aceea, către Muntele Sinai, asumându-şi marea schimă. După ce şi-a îndeplinit ascultarea de bucătar şi brutar, apoi de copist, el s-a îmbunătăţit în citirea şi cunoaşterea Cărţilor Scripturii şi a cărţilor patristice.

 

Stricteţea vieţii sale (postul, privegherea, cântarea psalmilor, starea în rugăciune)  i-a făcut pe unii să fie uimiţi, iar pe alţii să-l invidieze. Părăsind mănăstirea, călugărul a vizitat Ierusalimul. Pentru câtva timp, a vieţuit pe Insula Creta şi, după aceea, a vizitat Muntele Athos, mânăstirile şi asceţii de acolo. Astfel, a dobândit experienţa de multe secole a vieţii monahale din vechile mânăstiri. Abia după aceea, Sfântul Grigorie Sinaitul s-a retras într-un loc izolat, pentru isihie [liniştea rugăciunii lui Iisus], într-o chilie, în tăcere şi urmarea rugăciunii minţii, combinate cu greaua nevoinţă.

 

Moştenirea preţioasă a Sfântului Grigorie constă în învăţătura sa despre viaţa interioară, în 15 texte “Despre linişte” şi alte 137 de texte “Despre porunci şi doctrine”, unde se spune că “a încerca să înţelegi poruncile prin studiu şi citire, fără a le împlini, este ca înşelăciunea unei umbre, faţă de lucrul real” (“Despre porunci şi doctrine “, secţiunea 22).

 

El este renumit, de asemenea, ca imnograf remarcabil: cântarea “Cuvine-se cu adevărat” îi este atribuită, precum şi un Canon al Preasfintei Treimi, citit la Vecernia Duminicii, şi un Canon al Sfintei Cruci. Într-o carte a Canoanelor (din anul 1407), a Sfântului Chiril de la Lacul Alb (9 iunie), se găseşte “Canonul Rugăciunii Domnului Iisus Hristos, lucrare a lui Grigorie Sinaitul”.

 

Datorită grijii sale în răspândirea monahismului, Sfântul a întemeiat mai multe chilii pe Athos şi, de asemenea, patru Mânăstiri în Tracia. Sfântul Grigorie Sinaitul s-a mutat la Domnul în anul 1310 (unii istorici sugerând anul 1346), în aşa-numita Mânăstire “Tăinuită” (“Parariseia”), întemeiată pe Muntele Paroria, pe coasta de vest a Mării Negre, pentru adepţii stricţi ai modului său de vieţuire.

 

Sfântul Grigorie este cinstit pe 8 august şi, de asemenea, pe 27 noiembrie (ziua mutării sale la Domnul), 11 februarie şi 6 aprilie.

 

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.