Sfântul Eftimie de Suzdal s-a născut în anul 1316, la Nijni-Novgorod. Încă din fragedă pruncie a învăţat să scrie şi a primit o educaţie duhovnicească aleasă. A fost tuns în monahism, în Mânăstirea Peşterilor Nijegorod, sub întemeietorul ei, Sfântul Dionisie (mai târziu Arhiepiscop de Suzdal, cinstit pe 26 iunie şi 15 octombrie).
Nevoinţele ascetice ale Sfântului Eftimie de Suzdal erau atât de mari, încât Sfântul Dionisie îl sfătuia să le mai uşureze. În 1352, Prinţul Boris de Suzdal căuta să întemeieze o mânăstire de monahi în oraşul său şi a cerut, Mânăstirii Peşterilor Nijegorod, să trimită un călugăr pentru a întemeia acea mânăstire. Sfântul egumen l-a ales pe Sfântului Eftimie.
După sosirea Sfântului Eftimie, în partea de nord a oraşului, dincolo de Râul Kamenka, Sfântul Ioan de Suzdal (15 octombrie) a înălţat o cruce pe locul viitoarei biserici a mânăstirii, în prezenţa unei mulţimi foarte numeorase de oameni. Prinţul însuşi a început săparea terenului pentru fundaţie. Sfântul Eftimie a lucrat trei pietre de mormânt pentru el însuşi, prevestind să rămână în noua mănăstire până la sfârşitul vieţii sale.
Aşa încât, Mânăstirea Mântuitorului – a lui Eftimie a fost întemeiată acolo unde, curând, mai mult de trei sute de călugări avea să se adune sub îndrumarea Sfântului. Mânăstirea a adoptat propiile canoane. Sfântul a insistat ca fiecare dintre călugări să fie pregătit să împlinească orice ascultare pe care avea să o primească. Sfântul Eftimie mergea adesea la Mânăstirea Preasfânta Treime – a Sfântului Serghie, la Sfântul Serghie de Radonej (25 septembrie şi 5 iulie).
Sfântul Eftimie a fost un mare ascet şi om al rugăciunii. El s-a trudit neîncetat, în folosul tuturor fraţilor. Sfântul Eftimie s-a mutat la Domnul, pe data de 1 aprilie 1404.

Sfântul Eftimie de Suzdal
La 4 iulie 1507, în timpul săpăturilor la un şanţ de fundaţie pentru o nouă biserică, sfintele sale moaşte neputrezite au fost descoperite. Sfântul a fost canonizat, la un Sinod din 1549.
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere, adaptare şi adăugire Lăcaşuri Ortodoxe – 2023





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
