Afișare
Slujbe în direct
Calculator
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
...Sfântă Cruce ajută și să ne vedem în Rai! Asociația Lăcașuri Ortodoxe
Recomandă Publicat pe 20.05.2021

Sfântul Cuvios Constantin (din botez, Iaroslav), cu fiii săi: Mihail şi Teodor, făcătorii de minuni, din Murom

Sfinţii Prinţi Constantin şi fiii săi, Mihail şi Teodor, de Murom, au trăit în secolele al XI-lea-al XII-lea. Ei sunt cinstiţi pe 21 mai.

 

Prinţul Constantin, un descendent al Sfântului Vladimir, a cerut tatălui său, Prinţul Sviatoslav de Cernigov, să-i dea oraşul Murom, care era locuit de păgâni, încât să poată lumina această ţară cu lumina credinţei creştine.

 

Prinţul şi-a trimis pe fiul Mihail, ca emisar, la poporul din Murom, dar păgânii l-au ucis. Când Prinţul Constantin a ajuns în oraş cu suita sa, oamenii au cedat şi l-au primit, dar mult timp nu au renunţat la păgânism.

 

Odată, au venit la casa Prinţului, intenţionând să-l ucidă, dar Prinţul a ieşit în mulţime, ţinând icoana Murom a Maicii lui Dumnezeu. Oamenii s-au liniştit în mod neaşteptat şi au fost de acord să primească a se boteza de către Sfânt, în Râul Oka.

 

Pe locul uciderii fiului său Mihail, Sfântul Constantin a ridicat o biserică în cinstea Bunei Vestiri, şi mai târziu o altă biserică numită după purtătorii de nevoinţe Boris şi Gleb. Prinţul Constantin l-a susţinut pe fiul său, Prinţul Teodor, în răspândirea credinţei creştine în sânul poporului din Murom.

 

Sfântul Constantin de Murom s-a mutat la Domnul, în 1129, şi a fost îngropat în Biserica Buna Vestire, lângă fiii săi, Sfinţii Mihail şi Teodor.

 

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /