
Sfântul Apostol Simon Zilotul a fost unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului. Era galilean. I se da numele de Canaanitul şi de Zilotul, spre a-l deosebi de Sfântul Petru şi de Sfântul Simeon “fratele Domnului”, urmaşul Sfântului Iacob la Episcopia Ierusalimului. Acesta a fost mirele de la Nunta din Cana, unde Mântuitorul a prefăcut apa în vin, ceea ce văzând, Simon s-a lipit de Iisus şi s-a învrednicit a-I fi Ucenic, cu mult zel, pentru toată viaţa.
Sfintele Evanghelii îi dau numele de Canaanitul (Sfânta Evanghelie după Matei 10, 4), cel de fel din Cana, şi de Zilotul (Sfânta Evanghelie după Luca 6, 15), arătând râvna şi strădania lui de a sluji, prin cuvânt şi cu viaţa, Evanghelia mântuirii tuturor oamenilor, vestită de Hristos Domnul. După altă tradiţie, Sfântul Simon, înainte de a se întâlni cu Mântuitorul, ar fi făcut parte din partida evreilor zeloţi, care ridicau poporul la răzvrătire şi nu plăteau tribut romanilor. Este, cu alte cuvinte, trecutul său, pe care Simon, ca şi altii, l-a părăsit, devenind “pescar de oameni”, în slujba lui Hristos.
După pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Apostol Simon n-a pregetat a călători în ţinuturi îndepărtate, pentru a lumina popoarele cu Lumina Evangheliei, mergând în Egipt şi în Mauritania şi aprinzând în suflete candela nestinsă a marturisirii lui Hristos. Pretutindeni, pe unde şi-a purtat paşii, pe urmele lui s-au înfiripat în inimi, nădejdi noi, au crescut bucurii duhovniceşti, a rodit mântuirea, începand înălţarea oamenilor spre Dumnezeu. O tradiţie spune că ar fi mers până şi în Britania. Întorcându-se, însă, în părţile Răsăritului, Sfântul Simon a mers în ţara perşilor. Multă împotrivire a întâlnit propovăduirea lui, în sufletul păgânilor, văzând înmulţirea numărului creştinilor în ţara lor. Aceştia, prinzând pe Sfântul Apostol, l-au răstignit în oraşul Snanir, din Persia.
Şi aşa, printr-o pătimire după acelaşi chip cu a Mântuitorului Hristos, Sfântul Apostol Simon şi-a săvârşit viaţa, răstignit de necredincioşi. Sfântul Apostol Simon Zilotul este cinstit în data de 10 mai a fiecărui an, fiind amintit şi oe 22 aprilie, de către Sfinţii Părinţi, întru pomenirea Întâlnirii cu Hristos a Sfântului Apostol Natanail, despre care se spune că ar fi acelaşi cu Sfântul Apostol Simon Zilotul.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
