Sfânta Muceniţă Pelaghia, cea din Tarsul Ciliciei (+303-305)

Această fecioară, Pelaghia, era din Tarsul Ciliciei şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian, fiind fiică a unei femei văduve, păgână cu credinţa, dar de bun neam. Şi era Pelaghia minunată la frumuseţe, înţeleaptă şi plină de frica lui Dumnezeu, încât însuşi fiul împăratului se logodise cu dânsa.

Deci, auzind ea, de la creştini, despre Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a aprins de dragostea Lui, crezând în El şi primind cu râvnă şi bucurie, de la o slujnică a ei, creştină în ascuns, lumina cea nouă şi dătătoare de viaţă a Evangheliei lui Hristos.

Deci, având ea un vis minunat cu un episcop ce boteza, s-a învoit de la mama sa să meargă sa vadă pe o doica a ei, dar s-a dus, în ascuns, la episcopul creştinilor şi mărturisind credinţa ei, prin Taina Sfântului Botez, s-a creştinat. Şi stăruia în rugăciune şi în fapte bune, căutând să fie de folos fraţilor ei în credinţă, in vreme de prigoană pentru crestinii de atunci. Iar mirelui său ii trimise veste că nu mai voieşte să-i fie soţie şi că şi-a închinat viaţa intreagă Mirelui Ceresc, pe Care nu-L va mai părăsi niciodată.

De aceasta înştiinţându-se fiul împăratului, fiind în multă întristare, din multa dragoste ce avea pentru ea, şi-a pus singur capăt zilelor, omorându-se cu sabia. Iar Diocleţian, tatăl său, trimiţând ostaşi, au adus pe fecioară şi, neputând să o întoarcă de la credinţa în Hristos, a poruncit să aprindă un bou de aramă şi s-o arunce în el. Şi aşa Sfânta Pelaghia şi-a luat sfârşitul şi cununa mărturisirii, în ziua de 4 mai. Dumnezeului nostru slavă!