SĂ SURPRINDEM: Sfântul Iov, cinstit în mod aparte şi prin cei care cu umilinţă îi poartă numele

Astăzi, calendarele ortodoxe îl amintesc, spre cinstire deosebită, pe Sfântul Drept şi Mult-Pătimitor Iov, căruia Dumnezeu i-a rânduit în întregime o Carte specială în rânduiala Sfintei Scripturi. Mai mult decât atât, prin acelaşi, Noul Testament ne oferă răspunsul cel mai adânc privind rostul suferinţei în lume: anume că suferinţa unui drept are să mântuiască lumea de păcate, odată pentru totdeauna; adică suferinţa mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos şi, mai apoi, a celor ce vor crede în El.

Sfântul Iov este cinstit în mod aparte, însă, şi prin cei care cu umilinţă îi poartă numele, spre pomenirea faptelor pline de vrednicie şi a credinţei acestui mare Sfânt – demn model de urmat, pentru generaţiile ce poate deja au trecut printr-un alt prezent, ca şi noi, sau care vor mai trece. Binecunoscutul Părinte duhovnic şi stareţul Sfintei Mânăstiri Halmyris, Iov, poartă acest nume. În vinerea din 26 martie a acestui an, prin mâinile Preasfinţitului Părinte Episcop Visarion, Întâistătătorul Eparhiei Tulcii, Preacuviosul Părinte a fost hirotesit întru Arhimandrit.

Transmitem şi noi gândurile şi urările noastre de sănătate şi bucurie Părintelui stareţ, conştienţi însă că cea mai mare formă de recunoştinţă şi cinstire nu poate rămâne decât cea manifestată prin continuarea participării noastre active, a tuturor, la ctitoria la care Preacuviosul Părinte Arhimandrit Iov a fost chemat de Dumnezeu, spre a ne fi nouă model: înălţarea celei mai mari catedrale din Dobrogea, destinată adăpostirii Sfintelor Moaşte întregi ale celor mai timpurii sfinţi descoperiţi pe meleaguri româneşti – Sfinţii Mucenici Epictet Preotul şi Astion Monahul – cunoscuta astăzi ca fiind deja “Sfânta Mânăstire Halmyris”*.

Situată în imediata apropiere a sit-ului arheologic rânduit spre cercetare, tot de Dumnezeu, Profesorului îndrăgit arheolog Mihail Zahariade – cel prin care scoaterea la lumină a Sfintei Bazilici de prim veac a putut avea şi loc – noua ctitorie se află astăzi în faza de realizare, din beton, a bazei şi elevaţiei turlelor – o etapă îngreunată, bineînţeles, de înălţimea mare de lucru, accesibilă unei macarale ce a trebuit obligatoriu închiriată.

Fiind zi de bucurie – într-o perioadă Luminată, într-adevăr, de şi mai mare bucurie – parcă ne convine să amintim cum stâlpii pe care se sprijină această sfântă viitoare catedrală, aflată deasupra bisericii finisate deja la demisol, au putut fi realizaţi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin participarea dumneavoastră, cu ceva ani în urmă (iată și filmul care marca începutul).

 Tot astfel, prin mila lui Dumnezeu cel Atotputernic, Ziditorul a toate, lucrările au continuat – dincolo de neajunsurile acestori vremi şi de cele destul de multe altfel de încercări îngăduite tot de El – Părintele stareţ Arhimandrit duhovnic Iov rămânând cu credinţă – în cea mai mare parte ca singur vieţuitor în mânăstire – slujitor ascultării sale smerite, sub binecuvăntarea Arhipăstorului său.

Întru mulţi şi binecuvântaţi ani, Părinte Iov! – urăm şi noi, de asemenea în numele dumneavoastră, oferindu-vă tuturor acestora în dar, tot din aducere-aminte la zi de frumos nume, o înregistrare audio extrasă din arhivele comune ale unui parteneriat Lăcaşuri Ortodoxe – Radio România Actualităţi, în care se află rămase, tot smerit şi poate uneori mult prea tăinuite, cuvinte, interviuri de mare valoare. Mulţumiri, pentru aceasta, din nou, distinsei prietene Laura Isabela-Aivăncesei, a noastră (în interviu pot fi ascultați și Pr. Marian Ciocănel, ecleziarh al Catedralei Episcopale din Giurgiu, Ing. Cătălin Ion, președinte Asociația Lăcașuri Ortodoxe).

*Sfânta Mânăstire Halmyris are site propriu web, care poate fi accesat dând click aici! Iar site-ul oficial închinat Sfinţilor Epictet şi Astion poate fi gasit dând click aici !

 
 Ajutați Mânăstirea Halmyris!

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România 
Pr. Stareț Iov (Ion Archiudan)

 

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.