Proloage – 25 aprilie – Despre deşertăciunea lumii şi despre veacul ce va să fie – Cuvânt al Sfântului Efrem

Iată, vremea vieţii veşnice vă îndeamnă pe voi la lucru şi la slava cea nestricată, pentru că pe viaţa aceasta o moşteneşte moartea şi pe slavă o ajunge ruşinea.

Că mulţi din cei puternici, ca fiarele fiind mai înainte, în iad s-au pogorât, şi ca cei mai răi s-au osândit de Dreptul Judecător: bogaţii au sărăcit, înţeleptii s-au primejduit, cei tari au slăbit, cei sănatoşi s-au îmbolnăvit şi pe cei ce se bucurau i-a cuprins necazul şi cel~ce făcea pierzanie în popor, însuşi în loc de pierzanie a nimerit, devreme ce niciun bine n-au făcut în viaţa aceasta.

Şi altele multe ca acestea s-au arătat în lumea aceasta. Fiii nu-şi cinstesc părinţii lor, iar părinţii îşi urăsc fiii, femeile sunt lăsate de bărbaţii lor, iar bărbaţii nu-şi păzesc credinţa faţă de femei. Cei tineri nu cinstesc pe bătrani, iar bătrânii se ridică împotriva tinerilor. Nu putem avea încredere unul în altul, nici să avem nădejde în fratele, că grăieşte cele de pace cu gura, iar in inima se gândeşte cele rele. Sunt invidioşi, vrăjmăşesc, înşeală, sunt stăpâniţi de nesaţiu şi~nimeni nu ia aminte la Dumnezeu, nimeni nu se aşteaptă că s-ar putea să fie osândit.

Pentru aceasta s-au înmulţit răutăţile, că ne depărtăm de Dumnezeu. Ne-a dat nouă cugetul, ca printr-ânsul să ne sfătuim la cele bune, iar noi, la cele rele ne sfătuim. Voie liberă ne-a dat nouă, ca printr-ânsa să cunoaştem dreptatea, iar noi lucrăm cu ea fărădelegea. Bogăţie ne-a dat nouă, ca din ea să dăm la săraci, iar noi, şi pe cele de care săracii au nevoie, le luăm de la dânşii.

Putere ne-a încredinţat nouă Dumnezeu, ca să ocrotim cu ea pe~cei ce trăiesc în nevoi iar noi cu ea ne chinuim şi nu apărăm pe nimeni. Nu mai este cale adevărată, nici judecată dreaptă, a secat dragostea şi urâciunea s-a înmulţit. S-a defăimat fapta bună şi s-a făcut iubită făţărnicia.

Smerenia s-a făcut de ruşine şi cinstită s-a făcut mândria. S-a stins adevărul, iar minciuna a acoperit pământul. O, adâncul bunătăţii şi al îndelung-răbdării lui Dumnezeu! Că petrecând noi în toate răutăţile, El ne aşteaptă la pocăinţă. Că nu Se mânie, ci se milostiveşte, ca un Părinte, pentru ca mai multă plată să ne dea. Că pocăinţa şi întoarcerea noastră voieşte, iar~moartea păcătosului nu o voieşte. Amin.