Publicat pe 22.06.2021

Proloage – 24 Iunie – Învăţătură la Naşterea Sfântului şi Înainte-Mergătorul şi Botezătorul Ioan

Se cuvine, fraţilor, să facem toată dreptatea, cu deamănuntul, şi să ţinem cu cinste, praznicele plăcuţilor lui Dumnezeu, pentru că, dacă ne apropiem de ei, cu credinţă curată şi cu fapte bune, luăm iertare de păcate şi câştigăm vindecare de tot felul de boli. Pentru că, despre dânşii a zis Domnul nostru Iisus Hristos: “Pe cei morţi, să-i înviaţi, pe cei leproşi, să-i curăţiţi, dracii să-i izgoniţi, precum în dar aţi luat, în dar să daţi”. Că, luând un asemenea dar,~ei au şi suferit, de la cei necredincioşi, multe chinuri şi, nu numai atât, ci şi sângele şi-au vărsat pentru Dumnezeul lor şi al vostru, dorind foarte mult a noastră mântuire.

 

Precum şi acest mare Prooroc şi Mergător-Înainte al lui Hristos, Ioan Botezătorul, care minunată naştere având, a avut şi o viaţă mai presus decât toţi oamenii. Că, aşa se cădea, să răsară raza care avea să propovăduiască venirea lui Hristos, Soarele Dreptăţii, adică, să propovăduiască însăşi Naşterea lui Hristos, cea mai presus de minte şi de puterea omeneasca, al Căruia propovăduitor, Mergător-Înainte, a~şi fost. Cine a auzit, cândva, sau cine a văzut ca o fecioară, fără de bărbat, să primească în pântec pe Făcătorul oamenilor?

 

Dar, de vreme ce ne-a văzut pe noi, că eram întru răutatea diavolului, n-a suferit să ne priveasca pe noi robiţi de vrăjmaşul şi, pentru aceea, a intrat într-o smerenie ca aceasta. Însă, mai-marele a trimis la Zaharia, preotul, pe Arhanghelul Gavriil, ca bine să-i vestească lui bucurie, prin zămislirea lui Ioan şi prin naşterea cea din pântece îmbătrânit şi neroditor, precum aţi auzit luminosul grai al Evanghelistului.

 

~Drept aceea, şi noi, fraţilor, să ne îndulcim de acest luminos praznic al Mergătorului-Înainte al Domnului şi, cu fapte bune împodobindu-ne, să urmăm acestui mare Prooroc Ioan, pe care l-a pus Dumnezeu drept chip, tuturor celor ce vor să se mântuiască.

 

Pentru că Ioan nu vieţuia în case cu multe slugi, ci în pustie vieţuia, ca un înger, împlinind proorocia, până la Botezul Domnului şi propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu, pe care şi noi dorind-o, să ne iubim unul pe altul, cearta călcând-o, mânia lepădând-o, de la vorbirea de rău întorcându-ne, lenevirea izgonind-o, curăţenia şi~milostenia iubindu-le. Şi, dacă cineva, pe toate acestea mai sus-zise le va câştiga, atunci, acela, fără de osteneală va urca spre cer şi fiu al lui Dumnezeu se va numi şi la scaunul lui Dumnezeu înainte-stătător va fi.

 

Fiindcă, cu milostenia, ca şi cu o apă, se şterg păcatele. Drept aceea, fraţilor, curăţia şi milostenia să le iubim, pentru că, pe cei care fac milostenie, Dumnezeu îi fericeşte, zicând: “Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”. Pentru că, nu ni se cade nouă să fim numai prin cuvânt creştini, ci şi fapte bune să câştigăm, ca să ne aflăm şi să ne arătăm ne ruşinaţi~la înfricoşătoarea Judecată, unde nu va ajuta sluga pe stăpânul său, nici tatăl pe fiul sşu, nici maica pe fiica sa, nici fratele pe fratele său, decât numai faptele cele bune ne vor duce pe noi în viaţa cea veşnică, iar cele rele, cu ruşine ne vor duce în osândă, de care să ne izbăvească pe noi Domnul Dumnezeul nostru. Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.