Proloage – 20 Iulie – Laudă, Sfântului Prooroc Ilie (Sfântul Efrem Sirul)

Liniste dati-mi mie, plecati-va auzurile voastre, ca sa talcuiesc povestirea Sfantului, slavitului Prooroc Ilie Tesviteanul, care a aratat ravna fierbinte, sarguindu-se totdeauna, ca sa-i induplece pe toti sa se inchine Unuia Dumnezeu. Căci, daca a vazut poporul facand multe nelegiuiri si abatandu-se de la Dumnezeu si inchinadu-se idolilor, umplandu-se de manie, si ochiul ravnei, in sus, ţintindu-l, săgetand cerul prin vorbire, a ajuns, prin cuvânt, până la cer.

~După ce a vazut poporul atât de ratacit de draci, si avand nadejdea si incredintarea că il va scoate din ratacire, dupa ce a vazut poporul smerit de multimea idolilor si pe toti proorocii mincinosi adunati acolo, Ilie, umplandu-se de râvnă si de multă mânie, a slobozit cuvant, cu juramant asupra poporului celui fără de lege; cerul l-a legat, norii, ca să nu plouă i-a pecetluit, l-a înduplecat pe Dumnezeu Cel Milostiv, să împlinească rugăciunea robului Său, vrand sa arate pacatosilor puterea si tăria Bunului Stăpân, si s-a jurat inaintea Lui, zicand: “Viu este Domnul – a zis – Căruia Îi stau inainte, că nu se va pogorâ ploaie, nici rouă pe pamant,~decat numai prin cuvintele gurii si buzele mele”.

Şi minune preaslavită s-a facut cu duhul, că Milostivul Dumnezeu, dupa ce a auzit cuvantul robului său plin de râvnă, îndată a implinit proorocia lui, pe care a spus-o din râvnă dumnezeiască. Si, dupa ce s-a incuiat cerul si s-au pecetluit norii, s-au uscat toate cele de pe faţa pamantului. Viile s-au uscat, graul nu a rasarit, toti pomii roditori si-au ascuns roadele lor, pamatul nu si-a mai dat roadele sale, păşune nu s-a aratat pe pamant, in scurt, s-a ascuns toata verdeata de pe pamant si copacii s-au uscat si, prin hotararea lui Ilie, si apele de pe el~au secat. Si era vedere cumplita si foarte dureroasa, precum odinioara, in vremea lui Noe. Că nu numai oamenii mureau, ci si dobitoacele si fiarele si pasarile.

0, Ilie, ravnitorule spre bine, gandeste-te că numai oamenii au pacatuit inaintea Domnului, fiind amagiti de vrajmasul, dar pruncii, ce au pacatuit? Dobitoacele, fiarele si pasarile, ce au greşit? Că, si pe acestea toate, le-ai dat la moarte. Măcar pe acestea, care sunt nevinovate, miluieste-le si da ploaie pe pamant. Însă lui Ilie, celui fierbinte in rugaciune, nimic nu-i păsa de unele ca acestea. Cei bogati au pierit şi ei de foame si de sete,~nefiind ploaie. Cu toate acestea, Stapanul tuturor, Care, de-a pururea, vrea să miluiasca neamul oamenilor, toate le foloseste, ca sa-l faca pe Ilie milostiv, iar, dupa ce a vazut ca nu se pleaca sa se impace si sa lase mânia, atunci, l-a trimis pe Ilie să se roage de o văduvă care era necajita si foarte saraca. Si, dupa ce a sosit, Ilie, acolo unde i s-a poruncit, a vazut o vaduva, adunand niste lemnisoare. Deci, cunoscad saracia ei, in care se afla, se rusina Ilie sa cuvanteze si sa graiasca spre ea. Insa, cu toate că se rusina, a implinit porunca si, indraznind cu sfială a striga, zicand: “O, femeie, imi vei aduce mie putina apă să beau?”. Că~legase apa, sa nu ploua pe pamant. Si vaduva a strigat catre Ilie. “0, ravnitorule spre bine, daca prin juramantul limbii tale ai legat cerurile, ca sa nu ploua pe pamant, cum indraznesti sa ceri de la mine apă? Dacă prin limba ta, ai infrânat-o şi o ţii uscand pamantul si ingropi toate cele de pe el, de unde-ti voi da tie apă?”. Iar el, indata, s-a umilit de cuvantul vaduvei si s-a pornit, intru el, partea milostivirii.

Iar văduva, auzind glasul Proorocului, a fagaduit sa-i dea lui apa pe care el a cerut-o. Si, ducandu-se ea sa-i aduca, ce a zis Ilie, catre ea: “Imi vei aduce, în~mâna ta, şi o bucată de pâine, sa mananc”.

Iar ea, indata, a strigat catre Ilie: “Viu este Domnul Dumnezeu, ca nu am azimă coaptă în spuză, decat un pumn de faina în vadra mea, asemena, inca, si putin untdelemn intr-un urcior. Pentru aceea, am adunat aceste lemnisoare, ca să fac o azimă mie şi fiului meu, să mancam si sa murim”.

Si, dupa ce a auzit, şi sugrumat fiind de foame, Ilie cugeta in sine, să aduca dezlegare de legaturi. Că, auzind graiurile cele jalnice ale vaduvei, indata a grait catre ea cuvant plin de indurerare, zicand: “Intra, deci, si fa-mi, mie intai, o~azimioară si, apoi, vei face si tie si fiului tau, că acestea zice Domnul: Vadra de faină nu va lipsi, nici untdelemn din urcior nu va scadea, pana cand va da Domnul ploaie pe pamant si va odrasli, ca si mai inainte, hrană tuturor oamenilor”. Incat, chiar si nevrand, a facut dezlegare legaturilor cerului. Caci osteneala foamei, l-a silit pe el sa faca aceasta.

Deci, a trimis Dumnezeu moarte copilului vaduvei, tragand pe Ilie ca sa porunceasca dezlegarea legaturilor, iar vaduva, cand a vazut moartea fiului ei, venind cu lacrimi la Prooroc, i-a zis lui: “Vai mie, Prooroc al lui Dumnezeu,~ravnitorule mai mult decat toti, ai adus aceasta durere si plangere nevindecată sufletului meu. De ce mai traiesc pe pamant, eu ticaloasa, daca pe fiul meu, pe care il aveam, l-ai dat morţii? Am cunoscut, că, din pricina ta, a murit fiul meu. Mai inainte de a veni tu aici, era sanatos fiul meu. Caci in foamete cumplita si in sete neasemanata, pe care tu le-ai adus asupra pamatului, am trait, iar acum, dupa ce ai venit tu la mine, datator de hrana aratandu-te, te-ai facut pierzator al fiului meu unul-nascut si, scapand de foame, lesin de bocete. Si, socotind ca te voi avea ajutor, te-ai facut vanzator. Impreuna locuitor primindu-te pe~tine, am fost lipsită de fiul meu. Hranindu-ne pe noi, in foamete, pe el l-ai dat mortii. Ai hranit si ai omorat pe unul nascut fiul meu; m-ai lipsit pe mine de nadejdea mea. Pe ochiul batranetelor mele, pe care il aveam. L-ai stins cu moartea. Mangaierea mea, pe care o aveam, venind tu, am pierdut-o. La intalnirea ta, am fost lipsita de copilul meu. Că ce folos imi este mie, avand făină si untdelemn si săturare de bucate, dupa ce fiul meu a murit? Mai de folos imi era mie ca, impreuna cu toti să pier, decat, sătulă, sa ma lipsesc de fiul meu. Că cine va manca acestea, pe care mi le-ai dat? Ce castig imi este mie să am hrană, spre săturare,~dupa ce am fost lipsita de slava unuia-nascut fiului meu? Pier tanguindu-ma, si suspin pentru el. O, de nu te-as mai fi vazut pe tine, nici n-as mai fi auzit vorbirea ta”.

Si se vedea vaduva, graind acestea cu tanguire si lacrimand la picioarele lui Ilie. Dar Ilie, ravnitorul spre bine, dupa ce a auzit-o, s-a sârguit spre rugaciune, mâhnindu-se cu sufletul; si, stand, ruga pe Dumnezeu, zicand: “Dezleagă, Stăpâne, legaturile mortii de la fiul vaduvei; si-l inviaza pe el”. Iar Preamilostivul Dumnezeu a zis, prin cuvant catre dânsul: “Dezleaga si tu cerul, pe care, cu limba ta, l-ai legat; si,~atunci, prin cuvant, voi dezlega si Eu legaturile mortii, pe care, cu intelepciune, pentru tine, le-am adus asupră-i. Caută si vezi Ilie, câtă multime de batrani si de tineri, de prunci si de maici au pierit, cauta si vezi lacrimile lumii intregi, cum cad, plangand si cerand ploaie.

Tu, vazand o singura femeie lacrimand, pentru fiul ei, ti se pare că esti milostiv, dar toata lumea, tanguindu-se, lacrimeaza, că toată piere, si vazand-o, tu o treci cu vederea. Stiu că, ravnind pentru Mine, ai adus asupra ei certare. Stiu, Ilie, că nu este altul asemenea ţie”.

~Atunci, a zis Ilie către Stăpânul său: “Dă viaţă copilului si dezleaga cerul, numai izbaveste-ma de lacrimile vaduvei; ca sa nu ma mai intristeze, plangand”.

Si, inviind copilul si luandu-l pe el, Ilie l-a dat mamei sale. Iar vaduva, luandu-si pe fiul ei, a zis, cu bucurie mare, catre Ilie: “Acum te-am cunoscut că esti, cu adevarat, omul lui Dumnezeu si grai adevărat este in gura ta”.

Atunci a zis Dumnezeu către Ilie: “Mergi si spune lui Ahab, că voi da, şi Eu, ploaie pe pamant”. Si, venind catre Ahab, Ilie a zis catre el: “Domnul va da ploaie pe pamantul~Său”. Si, adunand tot poporul lui Israel, au fost injunghiati preotii cei ce jertfeau lui Baal. Si, intorcandu-i pe toti să creadă în Dumnezeul Cel Viu, Ilie s-a inaltat, in car de foc, spre cer, intru cutremur mare, lăsându-şi cojocul asupra lui Elisei. Iar Dumnezeului nostru să-I fie, de la noi, slavă şi cinste în vecii vecilor! Amin.