Proloage – 19 aprilie – Despre mărturisirea păcatelor – Sfântul Anastasie egumenul din Sinai

Bine este, cu adevărat şi de folos, să ne mărturisim păcatele, însă, la părinţi duhovniceşti iscusiţi, iar nu la preoţi simpli şi neiscusiţi, nedestoinici a folosi un lucru ca acesta. Ca nu cumva, prin dragostea lor cea nefolositoare si prin canonul dat fără iscusinţă, să păgubească pe cela ce vine la spovedanie şi nefolositor şi leneş să-l facă.

Deci, de vei afla un om duhovnicesc care să poată să te îndrumeze pe~tine, să nu te ruşinezi să te mărturiseşti la el, ca lui Dumnezeu, iar nu ca la un om. Că a zis unul din Sfinţi: “Cel înţelept în sufletul său nu se ruşinează de căderea sa şi nu se sfieşte şi nici nu se sminteşte, a-şi mărturisi păcatele sale.” Că, zice Ioan Teologul: “Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea” (I Ioan 1, 9).

Sunt însă mulţi din cei de rând, preoţi făţarnici, care fac lucruri de ruşine, nu numai umblând ei înşişi prin noroiul faptelor celor rele, ci, încă, se fac şi învăţători la rău,~încât, nici ei înşişi nu ies la lumină, nici pe cei ce ar voi să vină, nu-i lasă. Drept aceea, şi Domnul, pentru unii ca aceştia, a zis: “Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi Împărăţia Cerului înaintea oamenilor: că voi nu intraţi şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi” (Matei 23,13). Şi iarăşi: “Voi sunteţi lumina lumii şi sarea pământului.” Şi: “Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer” (Matei 18,18). Iată pentru ce nu se cade a ierta păcatele pe plată şi fără de canon.

Drept aceea, ca om ce eşti, la om să te mărturiseşti, iar Dumnezeu, printr-însul întorcându-te şi~învăţându-te, te va ierta ca şi pe David, prin Natan. Drept aceea, şi zice: “Să mă întoarcă pe mine, cei ce se tem de Tine, Doamne, şi cei ce cunosc mărturiile Tale. Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra”. Pentru că preoţii sunt slugi ale lui Dumnezeu şi împreună vieţuitori cu îngerii şi dătători de mântuire. Iar aceasta şi Apostolul o zicea: “Aşa să ne socotiţi pe noi, ca pe nişte slugi ale lui Hristos şi iconomi ai tainelor lui Dumnezeu”. Că om pe om ajută, mustrându-l prin învăţătura spre pocăinţă, iar Dumnezeu curăţeşte păcatele celor ce se pocăiesc, şi mai mult nu le pomeneşte. Pentru că a zis: “Spune-ţi tu, mai întâi, păcatele~tale, ca să te îndreptezi”.