Afișare
Slujbe în direct
Calculator
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
...Sfântă Cruce ajută și să ne vedem în Rai! Asociația Lăcașuri Ortodoxe
Recomandă Publicat pe 15.05.2021

Proloage – 15 mai – Despre o oarecare fecioară, Muza (cuvânt al Sfântului Grigorie Dialogul)

Zicea Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei, către arhidiaconul său, Petru: Robul lui Dumnezeu, Prov, mi-a spus mie, despre sora lui, Muza, că fiind copilă, într-o noapte, i s-a arătat ei, în vis, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Pururea Fecioară Maria, căreia îi urmau nişte fecioare de o vârstă cu Muza.

 

Şi a întrebat-o, Stăpâna, pe Muza: Oare voieşti, ca împreună cu aceste fecioare să vieţuieşti şi să-mi~urmezi, mie? Răspuns-a Muza: Voiesc, Doamne. Şi i-a poruncit Stâpâna, ca de acum să lase jocurile copilăreşti şi să fie cuminte, că, la treizeci de zile, ea va veni şi o va aşeza cu fecioarele acelea. Deci, Muza, deşteptându-se, şi-a schimbat obiceiul, din ceasul acela, şi şi-a lepădat toată mintea copilărească. Părinţii ei minunâdu-se şi întrebând-o, pe ea, despre acel vis, le-a răspuns că a văzut pe Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu, şi a luat o poruncă de la ea, despre ziua în care o să se ducă şi o să se aşeze cu fecioarele cele ce îi urmau Ei.

 

Deci, sosind ziua a douăzeci şi~cincea, Muza a fost cuprinsă de friguri, iar, la treizeci de zile, cand s-a apropiat ceasul de a merge la Aceea Care i s-a arătat în vis, iarăşi a văzut pe Preacurata venind la ea, cu fecioarele acelea. Atunci, ea a început a zice, cu glas lin, către Cea Care o chema pe ea: Iată viu, Doamnă, iată viu. Şi, cu acest cuvânt, şi-a dat sufletul în mâinile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi suflelul ei, ieşind din trupul cel fecioresc, s-a sălăşluit cu sfintele fecioare.