Proloage – 15 mai – Despre nepătimire şi ascultare (din viaţa Sfântului Teodor Sfinţitul)

Auzind maica lui Teodor despre fiul ei, că se află în Tabena, la Cuviosul Pahomie, a luat scrisori de la episcopii care porunceau Sfântului Pahomie, ca să-l dea pe fiul ei. Şi a mers, aceea, la Tabena şi a fost primită în casa de oaspeţi, cea din mânăstirea fecioarelor, întru care se nevoia sora lui Pahomie.

Şi a trimis, maica lui Teodor, la Sfântul Pahomie, dorind să vada pe fiul ei. Iar stareţul a zis lui Teodor: “Fiule, maica ta a venit aici, vrând să te vadă, şi are scrisori de la~episcopi către noi; deci, mergi la dânsa, mai ales pentru că au scris sfinţii episcopi, pe care avem datoria să-i ascultăm”.

Răspuns-a Teodor: “Părinte, încredinţează-mă, pe mine, mai întâi, oare, nu voi da răspuns lui Dumnezeu în ziua Judecăţii că, după nişte începuturi ca acestea ale vieţii mohaniceşti, de mă voi duce la maica mea pe care am lăsat-o pentru Dumnezeu, cu toale lumeştile împătimiri, nu se vor sminti fraţii din cauza mea? Că, dacă, mai înainte de Darul cel Nou, în Vechiul Testament, li s-a poruncit fiilor lui Levi să nu-şi vadă părinţii şi fraţii lor, ca să păzească~îndreptările lui Dumnezeu, cu atât mai mult mie, în Darul cel Nou, învrednicindu-mă de un har atât de mare ca acesta, al sfintei rânduieli monahiceşti, apoi oare nu mi se cade, mie, a cinsti mai mult dragostea de Dumnezeu, decât dragostea părinţilor, de vreme ce a zis Stăpânul nostru: “Cel ce iubeşte pe tată sau şi pe mama sa, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”? Grăit-a, lui, Sfântul Pahomie: “Fiule, de nu-ţi este ţie de folos să-ţi vezi pe mama ta, eu nu te silesc pe tine, ci fii desăvârşit monah, despărţindu-te de lume şi de tine însuţi”.

Deci, înştiinţându-se maica lui, că~fiul ei nu voieşte nicidecum, nu numai să se întoarcă la dânsa acasă, dar nici să o vadă pe ea, a hotărât şi ea a nu se mai întoarce la locul său, ci a vieţui în mânăstirea cea de fecioare, în călugărie, că zicea întru sine: “De va voi Dumnezeu, voi vedea pe fiul meu între Sfinţii Părinţi, încă şi sufletul meu îmi voi dobândi pentru dânsul”. Aşa, hotărârea cea pentru Dummnezeu, bărbătească şi statornică, a monahului celui tânăr, nu numai pe al său suflet, ci şi pe al maicii sale l-a mântuit, aducând-o la viaţa monahicească cea strâmtă şi cu pătimiri pentru Dumnezeu.

Şi se întărea cu duhul Cuviosul~Teodor şi se asemăna întru toate Sfântul Pahomie, duhovnicescului său părinte, supunându-se lui, pentru Dumnezeu, ca lui Dumnezeu Însuşi. Iar părintele, de multe ori, îl ispitea pe el întru ascultări şi în răbdare, poruncindu-i lui felurite ascultări. Şi dacă acela împlinea porunca, stareţul, uneori, îl mustra pe el, ca şi cand n-ar fi făcut bine, dar, el, totdeauna, cu bucurie, primea ceea ce i se poruncea lui de părintele său, şi mustrarile cele de la dânsul le socotea ca pe nişte laude.