In istoria Facerii, incepand de la Adam, la sfarsitul vietuirii fiecarui stramos, care a trait mult ani, citim acest cuvant: “Si a murit”. De pildă: “Zilele vietii lui Adam au fost noua sute treizeci de ani si, apoi, a murit”, “Zilele lui Set au fost noua sute doisprezece ani, si, apoi, a murit”, “Zilele lui Enoh au fost noua sute cinci ani si, apoi, a murit”, “Zilele lui Cainan au fost noua sute zece ani si, apoi a murit” (Facerea 5,5,8,11,14).
~Si despre ceilalti stramosi, de asemenea, se citeste ca si-au sfarsit viata lor, cea de multi ani, cu moarte, din care vadit se arata puterea lucratoare a cuvintelor lui Dumnezeu, pe care le-a zis catre Adam: “Ori in ce zi veti manca din pomul cel oprit, veti muri. Iar, pentru noi, acest cuvant: “Si a murit”, ce se repeta adeseori in Sfanta Scriptura, este ca un ciocan ce loveste in piatra. Pentru că gandul mortii bate in mintea noastra si zdrobeste impietrirea inimii. Că, daca oamenii din lumea cea dintai, care au trait atat de mult, n-au scapat de moarte, cu atat mai mult vom muri noi, cei ce traim putina vreme. Aceia, traind~atatea sute de ani, isi asteptau moartea lor, iar noi, avand sfarsitul langa usa, oare nu indelunga vreme se cuvine s-o asteptam pe ea? Oare, in zadar se citeste in toate zilele, in rugaciunea celor ce merg spre somn: “Iata groapa imi este inainte, iata moartea imi sta de faţă?”. Că ce este moartea? Ce este obiceiul mortii si care sunt faptele ei si ce nevoie ne sileste sa avem gandul mortii; să ne gandim la aceasta, noi muritorii?
Moartea este despartirea sufletului de trup, dezlegarea de legatura fireasca a acestora, risipirea stihiilor, prin care firea omeneasca sta impreuna. Oprirea organelor~omenesti, nesimtirea simturilor, incetarea vietii, dezlegarea alcatuirii omenesti. Că omul, din trup si din suflet este alcatuit, iar, murind el, nu mai este om, chiar daca trupul vazut stă de faţă, chiar daca si sufletul ramane nemuritor.
Că, de vreme ce sunt despartite intre ele, nici sufletul nu este om, ci numai suflet, nici trupul nu este om, ci stârv. Si, pentru aceea, firea celor vii se teme de moarte, de vreme ce moartea ia, de la firea celor vii, puterea aceasta, ca, adica, sa nu fie ea cum era, sa nu fie omul om, ci intru nimic sa se intoarca cu totul, până in ziua judecatii, si la trâmbiţa Arhanghelului, care va sa~destepte pe cei morti.
Obiceiul cel firesc al mortii este ca, fara de stire, sa vie la om, chiar daca de toti este ştiută. Pentru că, ce este mai stiut in viata noastra, decat moartea, de vreme ce, dupa cuvantul apostolic: “Este randuit oamenilor o dată să moară, iar, dupa aceea, sa fie judecata” (Evr.9,27). Si ce este mai nestiut decat venirea sau ceasul mortii? Precum si Domnul Însuşi, in Evanghelii, graieste: “Nu ştiţi ziua, nici ceasul, cand vine Fiul Omului” (Matei 25,13). Ştiută este de toti moartea, de vreme ce ea, nemutat si neschimbat, la fiecare va să vie. Si nimeni nu poate sa scape de ea.~Neinstiinţată este venirea ei, deoarece nu dă veste despre sine, nici nu cauta la vreme, nici nu numara zilele si anii, nu asteaptă batranetea, nu cruta tineretea, nici nu intreaba daca este cineva gata.
Nici un ceas nu slabeste pe omul cel nepregatit, atunci cand vine la el. Ştiută este moartea, că dupa cum oameni suntem, tot atat si muritori suntem. Stiuta este moartea, de vreme ce tuturor celor ce se nasc in lumea aceasta, calea vietii lor nu duce in alta parte, ci numai la moarte. Insa, nearatata este vremea mortii, pentru că nu stie nimeni in ce loc il asteapta pe el moartea, sau cand il va ajunge pe el ceasul~mortii.
Stiut este, că sufletul, de trup se va desparti negresit, dar nu se stie, cum se va desparti, dupa firea legii mortii, sau dupa vreo silitoare primejdie. Toti stiu că vor muri, dar chipul mortii lor, cum, si in ce intamplare vor muri, nimeni nu poate sa stie. Moartea, ştiută este, fiindca, dupa dreapta judecata a lui Dumnezeu, ca o pedeapsa cade pe tot neamul omenesc, pentru pacatul stramosesc. Dar nearatat este ceasul mortii, fiindca, vremii vietii omenesti, Dumnezeu nu i-a pus hotar vădit, ci intru judecatile Sale cele nestiute a ascuns-o pe ea. Stim ca vom muri, dar nu stim cand vom~muri, ori astazi, ori maine, ori dimineaţa, ori târziu, ori ziua, ori noaptea. Multi, culcându-se să doarma, spre noapte, nu s-au mai desteptat din somn, ci au fost gasiti morti, si li s-a facut lor somnul, moarte, iar patul, mormant. Multi, din somnul noptii desteptandu-se si vazand ziua, noaptea n-au mai ajuns-o. Benchetuia Baltazar, imparatul chaldeienilor, de cu seara, si, acum, tare se veselea, si, iata a vazut mâna unei feţe nevăzute, scriind pe perete, in preajma luminii, nestiute cuvinte, judecata de moarte asupra lui, si a fost ucis chiar in noaptea aceea. Oare, stia el ceasul cel atat de grabnic al mortii sale? Oare, se~gandea ca va muri in acea noapte?
A adormit pe patul său, seara tarziu, Olofern, conducatorul oastei asirienilor, plin de vin, si, indata, somnul, in moarte l-a schimbat, tăindu-i-se capul, de o mână femeiască. Si cel ce seara se lăuda, că a doua zi va lua cetatea Betulia ca pe o pasare, acela, el insusi, a cazut in laţul mortii. Se ingrijea bogatul căruia îi rodise ţarina, unde să-şi adune roadele, hambarele cele mici sa le risipeasca si mai mari sa le zideasca. Se gândea la ani multi, sa manance, sa bea, sa se veseleasca. Iar Dumnezeu i-a zis lui: “Nebune, in aceasta noapte voi cere de la tine sufletul tau”~(Luca 12,20). Si, aşa, cel ce aştepta să traiasca multi ani a murit fără de veste.
O, cât de neştiute sunt venirea si ceasul mortii. Bine ne sfatuieste Domnul, zicandu-ne: “Luati aminte, privegheati si va rugati, ca nu stiti cand va fi acea vreme” (Marcu 13,33).
Iar lucrările mortii sunt acestea: ia, de la om, tot ce are el in lumea aceasta: bogatia, cinstea, slava, frumusetea, desfatarea tutoror bunatatilor, deoarece cand moare, omul le lasa pe toate, “nu va pogorâ cu el slava lui” (Psalmi 48,18).
Desparte pe unul de altul, pe~parintii de fii, pe stapani de slugi, si toata iubirea omeneasca, si toata nadejdea celor vremelnice o curmă si o pierde. Deschide, omului, usa vesniciei si o incepe pe ea, oricum ar fi, bună sau rea. Drepţilor, le deschide uşa vesniciei celei fericite, care este Imparatia Cereasca, iar pacatosilor, celor ce mor fără pocăinţă, le deschide usa vesniciei celei dureroase, care este in iad. Pentru că, in ce fel ii este aici aceasta viata, in acest fel ii va fi lui acolo si rasplatirea.
Deci, ni se cade nouă, muritorilor, să avem de-a pururea in minte gandul mortii si sa invatam aceasta, ca temandu-ne de nestiutul ceas~al mortii, sa ne infranam de la lucrurile care mânie pe Dumnezeu, şi sa fim totdeauna gata de iesire. Sfântul Ioan Scărarul spune că atat de folositor este gândul mortii, la cei ce vor sa se mantuiasca, pe cat de trebuincioasa este painea pentru om. Că, precum fara paine nu se poate trai, asa fără de gandul mortii, nu este cu lesnire cuiva sa-si indrepte viata sa. Fara de paine, cu trupul, si, fara de gandul mortii, cu sufletul, omul slabeste. Painea intareste inima omului, iar pomenirea mortii intareste viata cea imbunatatita. Cel ce are paine nu moare de foame, iar cel ce are de-a pururea gandul mortii, nu-si omoara sufletul său cu moartea~pacatului, nu greseste de moarte.
Despre Isihie Hozevitul, scrie acelasi Ioan Scararul că, traind din inceput fara grija de sufletul sau, s-a imbolnavit si a murit. Si, zăcând mort timp de un ceas, s-a desteptat din moarte, ca din somn, intorcandu-se sufletul lui intr-insul, cu dumnezeiască poruncă. Deci, dupa invierea sa, s-a inchis in chilia lui, si a trait, acolo, doisprezece ani, neiesind si nevorbind cu nimeni, nimic, ci numai putina paine si apa, ce i se aducea lui, gusta si, pururea tacand, lacrimi fierbinti din ochii sai varsa neincetat. Iar, cand avea sa se sfarseasca cu totul, fratii, deschizand usa, au intrat la el si~l-au rugat mult sa le spuna lor ceva de folos. Si numai aceasta au auzit de la el; “Iertati-ma, nimeni, de va avea pomenirea mortii, nu va putea sa pacatuiasca vreodata”(Scara, Cuv. VI.20). Aceasta zicand, s-a sfarsit in Domnul. Si se minunau aceia, care cunoscusera mai inainte viata lui cea fara de grija, cum s-a indreptat el, prin gandul mortii.
Deci, sa ne invatam si noi, spre aducerea aminte de moarte si sa ne indreptam, pe noi insine, pana ce avem vreme, ca sa nu ne apuce pe noi moartea nepregatiti. Sa luam aminte la sfatul, folositor al Sfantului Ioan Scararul, care zice: “Pomenirea mortii, de-a pururea,~sa se culce si sa se scoale cu tine!”.
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
