Publicat pe 21.04.2021

Întâlnirea cu Hristos a Sfântului Apostol Natanael, despre care se spune că ar fi acelaşi cu Sfântul Apostol Simon Zilotul, sau cu Sfântul Apostol Vartolomeu

În această zi, se face pomenirea întâlnirii cu Hristos a Sfântului Apostol Natanael, despre care se spune că ar fi acelaşi cu Sfântul Apostol Simon Zilotul, sau cu Sfântul Apostol Vartolomeu.

Sfânta Evanghelie după Ioan 21, 2:

“După acestea, Iisus S-a arătat iarăşi ucenicilor la Marea Tiberiadei, şi S-a arătat aşa: erau împreună Simon-Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Lui.”

 

Aşa încât, scest Sfânt a fost din Cana, cetatea Galileii, unde Hristos Dumnezeul nostru, fiind chemat la nuntă, de Preacurata Sa Maică, a făcut întâia Sa minune, prefăcând apa în vin.

Aştepta şi el venirea lui Hristos, ca un legiuitor ce era. Pe Care aflându-L Filip cel din Betsaida, şi cunoscând că aştepta venirea lui Hristos, i-a zis cu bucurie:

“Aflat-am pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret, de Care au scris Moise în lege şi proorocii” (Sfânta Evanghelie după Ioan 1, 46).

 

Mergând Natanail şi văzând pe Hristos, a crezut într-Însul şi L-a urmat. Şi, după Patimi şi după Înviere, propovăduindu-L Dumnezeu Adevărat, s-a sfârşit.

 

Numele de Natanael înseamnă “Darul lui Dumnezeu”. El a fost adus la Mântuitorul, de Filip, așa cum este descris în a patra Evanghelie:

“Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea.

Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului. (Sfânta Evanghelie după Ioan 1: 45-51).

 

Hristos îl numește un adevărat israelit, ceea ce înseamnă “unul care Îl vede pe Dumnezeu”. Sfinţii Ioan Gură de Aur, Chiril al Alexandriei, Epifanie al Ciprului și alţi Părinţi ai Bisericii îl privesc pe Natanel nu ca fiind Sfântul Apostol Simon Zilotul, ci ca fiind Sfântul Apostol Vartolomeu (fiul lui Tolomai). Astfel, prenumele lui ar fi fost Natanael, iar numele său de familie ar fi fost Bartolomeu.

 

Potrivit Comentariului Biblic al lui Ieronim (pagina 796), Natanael era considerat aceeaşi persoană cu Bartolomeu întrucât numele acestuia din urmă se află după cel al lui Filip, în trei enumerări ale Sfinţilor Apostoli:

 

Astfel, în Sfânta Evanghelie după Matei 10; 2-5:

“Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: Întâi Simon, cel numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu şi Ioan fratele lui; Filip şi Bartolomeu, Toma şi Matei vameşul, Iacov al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu; Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut. Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi”.

 

În Sfânta Evanghelie după Marcu 3; 14-19:

“Şi a rânduit pe cei doisprezece, pe care i-a numit apostoli, ca să fie cu El şi să-i trimită să propovăduiască, şi să aibă putere să vindece bolile şi să alunge demonii. Deci a rânduit pe cei doisprezece: pe Simon, căruia i-a pus numele Petru; pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui Iacov, şi le-a pus lor numele Boanerghes, adică fii tunetului, şi pe Andrei, şi pe Filip, şi pe Bartolomeu, pe Matei, şi pe Toma, şi pe Iacov al lui Alfeu, şi pe Tadeu, şi pe Simon Cananeul, şi pe Iuda Iscarioteanul, cel care L-a şi vândut.

 

Sfânta Evanghelie după Luca 6; 13-16:

“Şi când s-a făcut ziuă, a chemat la Sine pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli. Pe Simon, căruia i-a zis Petru, şi pe Andrei, fratele lui, şi pe Iacov, şi pe Ioan, şi pe Filip, şi pe Vartolomeu, şi pe Matei, şi pe Toma, şi pe Iacov al lui Alfeu şi pe Simon numit Zilotul, şi pe Iuda al lui Iacov şi pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut trădător.

 

Evangheliile sinoptice îl menţionează, deci, pe Sfântul Apostol Bartolomeu ca pe unul dintre cei doisprezece Apostoli, dar ele nu-l menţionează şi pe Natanael. Pe de altă parte, Evanghelia Sfântului Ioan face o menţiune despre Natanael, dar nu despre Bartolomeu.

 

Despre viaţa Sfântului Bartolomeu, se va putea citi în ziua de 11 iunie, iar despre viaţa Sfântului Apostol Simon Zilotul, în ziua de 10 mai.

 

(Cu ajutorul lui Dumnezeu, o alcătuire Lăcaşuri Ortodoxe)

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.