Afișare
Slujbe în direct
Calculator
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
...Sfântă Cruce ajută și să ne vedem în Rai! Asociația Lăcașuri Ortodoxe
Recomandă Publicat pe 04.05.2021

Icoana KASPEROV a Maicii Domnului

 

 

 

Icoana KASPEROV a Maicii Domnului

 

Icoana Kasperov a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost adusă la Cherson, din Transilvania, de către un sârb, la sfârşitul secolului al XVI-lea. Moştenindu-se din tată-n fiu, Icoana a ajuns la o oarecare doamnă Kasperova din Cherson, în 1809.

 

Într-o noapte din februarie 1840 ea se ruga, căutând mângâiere în nenorocirile sale. Privind la Icoana Preasfintei Fecioare, a observat că trăsăturile icoanei, întunecate de vechime, deveniseră brusc strălucitoare. Curând, icoana s-a proslăvit prin facerea multor minuni, iar oamenii au considerat-o, de atunci, făcătoare de minuni.

 

În timpul Războiului din Crimeea (1853-1856), Icoana a fost purtată în procesiune prin oraşul Odessa, care fusese asediat de trupele inamice. În Sfânta şi Marea Vineri, oraşul a fost eliberat. De atunci, un Acatist se săvârşeşte înaintea Icoanei Kasperov, în Catedrala Adormirii Maicii Domnului, în Odessa, în fiecare vineri.

 

Icoana este pictată în ulei, pe o pânză montată pe lemn. Maica Domnului ţine Fiul pe braţul stâng. Pruncul ţine un sul de pergament. În Icoana originală, Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie) apare într-o parte a Icoanei, iar Sfânta Tatiana (12 ianuarie) apare în cealaltă parte. Aceştia erau, probabil, Sfinţii protectori ai proprietarilor originali ai Icoanei. Există, în prezent, variante ale Icoanei Kasperov, în care apar alţi Sfinţi în locul celor doi.

 

Icoana Kasperov mai este cinstită şi pe 1 octombrie, 29 iunie şi în Miercurea Luminată.

 

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere, adaptare şi adăugire Lăcaşuri Ortodoxe – 2023