Publicat pe 18.07.2021

Aflarea Sfintelor Moaşte ale Sfântului Cuvios Atanasie, stareţ de Brest-Litovsk

 

 

 

Pe 20 iulie, este cinstită aflarea Sfintelor Moaşte ale Sfântului Mucenic monah Atanasie de Brest, care a avut loc în anul 1649. Moartea martirică a purtătorului de patimi sfânt Atanasie, stareţ de Breţk, s-a săvârşit pe 5 septembrie 1648. Timp de opt luni, trupul celui ce suferise pentru Ortodoxie a rămas în pământ, fără o înmormântare bisericească. Pe 1 mai 1649, un băiat le-a indicat fraţilor Mânăstirii Simeonov, locul înmormântării stareţului. Pământul în care mucenicul fusese îngropat aparţinea, la acel moment, iezuiţilor şi, prin urmare, trebuia mers în secret. Noaptea, călugării au săpat după trupul neputrezit al stareţului şi, imediat, l-au aşezat într-un alt loc. Dimineaţa, ei l-a dus în mânăstirea lor, unde după câteva zile, pe 8 mai, l-au îngropat cu cinste, în partea corului din dreapta, în biserica principală a mânăstirii închinate Sfântului Simeon Stâlpnicul.

 

Viaţa pământească a Mucenicului Sfânt Monah Atanasie a ajuns la capăt, dar amintirea lui a rămas veşnic vie şi sfântă, printre locuitorii ortodocşi ai frontierei ruseşti de vest. Sfintele sale moaşte, neputrezite, aşezate într-o raclă arămie, au fost proslăvite prin daruri pline de har şi faceri de minuni, atrăgând un număr mare de credincioşi.

 

Pe 8 noiembrie 1815, avea loc un incendiu în Mânăstirea Breţk Simeonov; biserica mănăstirii, din lemn, a ars, iar racla din cupru, în care erau păstrate Sfintele Moaşte ale Mucenicului, s-a topit în flăcări. În ziua următoare focului, o parte neatinsă a Sfintelor Moaşte a fost descoperită de preotul Samuel din Lisovsk, şi aşezată de localnicii evlavioşi ai oraşului Brest, sub Altarul bisericii din trapeza mănăstirii. În anul 1823, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Anatolie de Minsk, Sfintele Moaşte au fost puse într-o raclă din lemn, de către stareţul mânăstirii, fiind aduse în biserică, pentru închinare.

 

Astfel, mulţumită lui Dumnezeu, s-a păstrat o parte din Sfintele Moaşte ale Sfântului Mucenic Atanasie. A strălucit, înaintea noastră, acest mare campion al Ortodoxiei, cu marea sa credinţă şi iubire de aproapele. Profund religios, dedicat credinţei Sfinţilor Părinţi, el a îndrăznit, mărturisind prin Cuvânt şi prin faptă, indignarea preoţilor la adresa opresiunii creştinilor ortodocşi, din partea creştinilor uniaţi (greco-catolici). Cu credinţă nezdruncinată în chemarea pe care i-o dăduse Dumnezeu, a intrat în lupta pentru fraţii săi asupriţi. “Eu nu sunt profet, ci doar un slujitor al lui Dumnezeu, Creatorul meu, trimis, din cauza vremurilor, pentru a spune tuturor adevărul. El m-a trimis să proclam dinainte căderea blestematei Uniaţii”. Aşa răsunau cuvintele credinciosului, inspirat luptător pentru Ortodoxie, care credea profund în puterea biruinţei adevăratei credinţe.

 

Sfântul Atanasie a văzut afirmarea desăvârşită a Ortodoxiei şi răsturnarea definitivă şi totală a Uniatismului, ca scop unic. El şi-a dedicat toată viaţa, acestui scop. Supunându-se voinţei lui Dumnezeu, nu avea nici-o teamă de pericole, nici nu lua în seamă obstacolele, în îndeplinirea datoriei sale sfinte. Sfântul Atanasie şi-a folosit discursul şi scrierile îndrăzneţe duhovniceşti, publicând nemulţumirile sale şi devenind, de bună voie, nebun pentru Hristos, în atingerea scopului său sfânt: afirmarea Ortodoxiei, în vechiul ţinut rusesc.

 

Respingânt Uniatismul, el a fost inspirat de un profund sentiment de milă şi de iubire faţă de cei care deveniseră victime ale prozelitismului uniat. Curăţia şi sinceritatea Sfântului Atanasie faţă de cei din apropiere au definit cursul faptelor sale. Vieţuind retras, înconjurat de duşmani deschişi şi ascunşi, Sfântul ascet a rămas un apărător şi un pilon ferm al Ortodoxiei. El repeta constant cuvintele: “Uniatismul va muri, în timp ce Ortodoxia va înflori”.

 

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.